Selecționerul Ucrainei, ofertat chiar din Rusia, după ce a început războiul. "Să fiu sincer, am rămas șocat"
articol scris de Digi Sport03.03.2022, 22:56
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Ainars Bagatskis (54 de ani), selecționerul naționalei de baschet a Ucrainei, a rămas perplex în momentul în care a primit o ofertă de a antrena în Rusia, la câteva zile după începerea războiului.
Leton de origine, Bagatskis spune că nu s-ar fi gândit că rușii ar putea să facă o astfel de propunere în contextul bombardamentelor de pe tărâmul Ucrainei.
Selecționerul Ucrainei, ”șocat” de oferta primită din Rusia, după ce a început războiul: ”Cum poți să faci un asemenea lucru?”
După ce agentul său i-a transmis că are o ofertă pe numele său, Bagatskis i-a spus acestuia că acceptă să meargă în Rusia doar cu o singură condiție.
”În urmă cu trei zile am primit o ofertă din Rusia. Să fiu sincer, am rămas șocat. Cum poți măcar să sugerezi un asemenea lucru într-o situație ca asta? I-am spus agentului meu: dacă mă ofertează, să-mi dea și o mitralieră să trec pe la Kremlin”, a declarat Ainars Bagatskis, potrivit Tribuna.
Ainars Bagatskis are la activ, ca antrenor, o echipă de baschet din Rusia. Acesta a antrenat-o pe Nizhny Novgorod în perioada 2014-2016.
În prezent, Bagatskis este angajat ca selecționer al naționalei de baschet a Ucrainei, iar în paralel o antrenează și pe Kyiv-Basket.
Săptămâna trecută, naționala de baschet a Ucrainei a fost aplaudată la scenă deschisă în meciul cu Spania din cadrul preliminariilor pentru Cupa Mondială de baschet masculin din 2023, ca modalitate de susținere pentru ceea ce se întâmplă în estul Europei.
Galerie Foto
Etichete: oferta rusia , ainars bagatskis , nationala de baschet ucraina , kyiv basket
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții