Video România - Luxemburg 78-67. "Tricolorii" s-au calificat în runda a doua a precalificărilor FIBA EuroBasket 2025
articol scris de Digi Sport30.06.2022, 23:03
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Naţionala masculină de baschet a României şi-a asigurat prezenţa în runda a doua a precalificărilor FIBA EuroBasket 2025, după ce a învins echipa Luxemburgului, cu scorul de 78-67 (12-15, 19-16, 21-15, 26-21), joi, în Sala "Constantin Jude" din Timişoara, succes care i-a adus câştigarea Grupei B.
România - Luxemburg 78-67
După un început mai dificil, ''vulturii'' au dominat ultimele trei sferturi ale partidei şi au câştigat fără dubii, obţinând a treia lor victorie în tot atâtea partide.
Rolland Torok, cu 21 puncte, 3 recuperări, 6 pase decisive, a fost cel mai bun jucător al echipei antrenate de Dragan Petricevic.
Au mai jucat Bogdan Nicolescu 7 p, 3 rec, 1 pd, Patrick Richard 6 p, 7 rec, 5 pd, Lucas Tohătan 8 p, 2 rec, 8 pd, Luca Vasile 1 rec, Marcu Badiu 3 p, 2 rec, 1 pd, Emanuel Căţe 12 p, 10 rec, 1 pd, Tudor Gheorghe 1 pd, Nandor Kuti 3 p, 3 rec, Mihai Măciucă 9 p, 7 rec, 3 pd, Alex Olah 9 p, 3 rec, David Vida 1 rec.
La oaspeţi au jucat Thomas Grun 3 rec, 4 pd, Alex Laurent 25 p, 8 rec, Bob Melcher 5 rec, 3 pd, Clancy Rugg 29 p, 9 rec, 2 pd, Derek Wilson 1 rec, 1 pd, Lou Demuth, Philippe Gutenkauf 2 p, 3 rec, 1 pd, Joe Kalmes 7 p, 2 rec, Ben Kovac 3 p, 2 rec, 1 pd, Yannick Verbeelen 1 p, 1 rec, 1 pd.
România s-a calificat în runda a doua a precalificărilor FIBA EuroBasket 2025
România ocupă primul loc în grupă, cu 6 puncte (3 jocuri), urmată de Luxemburg, 5 puncte (4 j), Albania, 4 p (3 j).
Ultimul meci din grupă se va juca pe 3 iulie, între Albania şi România, la Durres.
Câştigătoarele celor trei grupe şi cea mai bună formaţie de pe locul secund se califică în faza a doua a precalificărilor Campionatului European.
Etichete: baschet romania , romania luxemburg , fiba eurobasket 2025
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții