Îi calcă pe urme tatălui? Fiul lui Michael Schumacher, primul titlu important din carieră
13.10.2018, 21:20SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Mick Schumacher, fiul legendarului Michael, a devenit campion european de Formula 3 chiar pe circuitul de la Hockenheim (Germania), unde tatăl lui s-a impus de patru ori în Formula 1.
Mick Schumacher a încheiat pe locul 2 penultima cursă a sezonului, după estonianul Juri Rats.
În vârstă de 19 ani, "Schumi Junior" îi urmează astfel, în palmaresul F3 europene, britanicului Lando Norris, care luna viitoare va împlini 19 ani şi va concura anul viitor în F1 pentru McLaren.
După prima zi din al zecea weekend de curse (câte trei curse pe final de săptămână), Mick Schumacher are un avans de 51 de puncte în faţa principalului său adversar, britanicul Dan Ticktum.
Acest prim titlu internaţional îi aduce puncte preţioase în cursa pentru "Super Licenţa FIA", indispensabilă pentru a concura în Formula 1.
Tatăl său, Michael, a câştigat acum 28 de ani campionatul Germaniei de F3, de un nivel foarte ridicat, şi a devenit ulterior de şapte ori campion mondial de F1.
Michael Schumacher nu a mai apărut în public de la accidentul de schi din decembrie 2013, în urma căruia a rămas paralizat.
Etichete: michael schumacher , mick schumacher , fiul lui schumacher campion , mick schumacher campion f3
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții