Adio, Ferrari! Kimi Raikkonen rămâne în Formula 1, dar schimbă echipa
11.09.2018, 12:03SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Finlandezul Kimi Raikkonen (38 ani) se va despărţi de Ferrari la finalul sezonului, potrivit unui anunț pe care l-au făcut marţi oficialii celor de la grupării italiene de Formula 1. ”Debutantul monegasc Charles Leclerc (20 ani), care aleargă pentru Sauber, iar anul trecut a câştigat titlul în Formula 2, îl va înlocui pe campionul mondial din 2007”, se arată în comunicatul postat de Ferrari.
”În toţi aceşti ani, contribuţia lui Kimi la echipă a fost fundamentală. El a jucat un rol decisiv în creşterea echipei şi a avut mereu spiritul acesteia. Va rămâne pentru totdeauna în istoria familiei Ferrari”, a scris și directorul echipei, Maurizio Arrivabene.
Raikkonen a fost cel mai recent pilot care a câştigat un titlu de campion mondial pentru Ferrari, în 2007, în prima sa perioadă în care a alergat pentru scuderia Căluţului cabrat (2007-2009). El a revenit la echipă în 2014 şi face pereche cu germanul Sebastian Vettel, aflându-se în prezent pe locul al treilea în clasamentul piloţilor, după britanicul Lewis Hamilton (Mecedes) şi Vettel. Pilotul finlandez a precizat pe Instagram că în următoarele două sezoane va alerga pentru echipa elveţiană Sauber.
”Venirea lui Kimi Raikkonen ca pilot reprezintă un pilon important al proiectului nostru şi ne aduce mai aproape de ţinta de a progresa ca echipă în viitorul apropiat. Talentul de netăgăduit la lui Kimi şi imensa experienţă din Formula 1 vor contribui nu numai la dezvoltarea monopostului nostru, dar şi la accelerarea creşterii şi dezvoltării echipei'', a declarat directorul echipei, Frederic Vasseur.
Raikkonen a mai condus pentru Sauber în primul sezon al carierei.
Raikkonen are 20 de victorii în Formula 1, ultima la Marele Premiu al Australiei din 2013, din 287 de grand prix-uri alergate de la debutul său (100 podiumuri), în 2001.
Etichete: ferrari , formula 1 , kimi raikkonen , kimi raikkonen ferrari , kimi raikkonen sauber
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții