Imagini surprinse la maratonul de la Doha / Foto: Twitter

Foto Maraton de coșmar! 28 de sportive au avut nevoie de intervenţia urgentă a medicilor: "Vedeam persoane întinse pe jos"

28.09.2019, 14:10
  • SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1

Un scandal de proporţii a izbucnit la Doha, în Qatar, acolo unde organizatorii au insistat ca maratonul programat azi noapte să se desfăşoare, în ciuda unor condiţii atmosferice care le-au pus viaţa în pericol sportivilor. De altfel, un număr impresionant dintre atletele care au luat startul nu au terminat cursa.

Maratonul a început la miezul nopții, ora locală, atunci când se înregistrau 32 de grade. Mai mult, în aer umiditatea era de 72%, iar pe parcurs a crescut la 90%. Chiar dacă oficialii știau că astfel de condiții nu sunt potrivite pentru un maraton, au decis să continue, iar la final au fost reacţii vehemente împotriva organizatorilor.

Ruth Chepngetich (25 de ani), din Kenya, a câștigat maratonul la care au luat startul 68 de atlete, dar 28 dintre ele au abandonat

La maratonul de la Doha, sportivele au avut nevoie de ambulanță și de scaune cu rotile

Problemele au apărut pe parcurs, pentru mai multe dintre sportive. Linet Chebet, din Uganda, a fost transportată la spital cu ambulanța, în timp ce Sara Dossena, din Italia, a avut nevoie de un scaun cu rotile.

Imagini surprinse la maratonul de la Doha / Foto: Twitter

Antrenorul Etiopiei, Haji Adillo Roba, a văzut cum toate cele trei sportive pregătite de el au renunțat, chiar dacă una dintre ele era Ruti Aga, câştigătoarea maratonului de la Tokyo. "O cursă ca asta nu ar fi avut vreodată loc în țara noastră, în astfel de condiții", a spus tehnicianul.

"Umiditatea te omoară. Nu poți respira, efectiv. Credeam că nu voi termina cursa, sincer. Este îngrozitor să te gândești câtă lipsă de respect și câtă indiferență au existat față de aceste sportive.

Multe dintre ele au plecat la spital cu ambulanța, iar oficialii, care au hotărât că maratonul poate avea loc, probabil dorm liniștiți acum. Să alergi și să vezi persoane pe jos, e foarte înfricoșător. Te gândești că aia poți fi tu peste 500 de metri", a spus Volha Mazuronak, din Belarus, care a terminat pe locul cinci. 

Etichete: atletism , maraton , doha


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024. Georgescu e pe primul loc. Luptă strânsă între Lasconi și Ciolacu pentru locul 2

Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au fost publicate pe site-ul prezența.roaep.ro. Pe primul loc se află candidatul independent Călin Georgescu, urmat de Marcel Ciolacu, Elena Lasconi și George Simion. 14 candidați au fost pe buletinele de vot.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Antonio Conte l-a caracterizat într-un singur cuvânt pe căpitanul naționalei din Kosovo

”Să-l dea afară”. Nu au mai rezistat, după meciul în care Ianis Hagi a fost introdus la pauză de Philippe Clement

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Au apărut imaginile: ce a făcut căpitanul lui Tottenham, după ce l-a văzut pe Radu Drăgușin la finalul meciului cu City

Foto 45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv ȘAPTE cuvinte! Ilie Dumitrescu nu are dubii în legătură cu transferul de 5.000.000 € al lui Darius Olaru

S-a aflat! De câte puncte mai are nevoie FCSB pentru a fi 100% sigură de prezența în play-off-ul Europa League

Exclusiv ”Este o performanță extraordinară”! Remarcatul serii, după Petrolul - Dinamo

Nebunie! Andrei Rațiu e dat ca transferat la Napoli, dar Barcelona vrea să intervină: informația venită din Spania

Citeşte şi

"Sfidează logica şi bunul simţ!" Spaniolii, revoltaţi când au văzut imaginile din Anglia, în timpul pandemiei de COVID-19

Copilul glonţ! La 9 ani îşi spulberă adversari de până la 18 ani. "Nu vreau să fiu o celebritate"

PEROZAna De Armas, surprinsă în ipostaze tandre cu fiul vitreg al președintelui din Cuba. Cei doi s-au sărutat pe străzile din Spania

FILM NOWNicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom Cruise: „Eu cred că minte!”

Cine este Horia Culcescu, bărbatul pe care Gigi Becali l-a împrumutat cu 2.000.000 de euro citeşte ştirea pe Prosport.ro

„N-OR DISpărea hoții”. Românul care a jucat în Premier League, mesaj postat după ce a votat citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară

Digi World

Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost dificil să ne privim în ochi"

Digi Animal World

Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a ajuns la noi?!”