Paige Spiranac, sportiva care a fost în pragul sinuciderii, continuă să fie hărțuită: "Oamenii mă numesc prostituată"
11.03.2020, 09:03SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Paige Spiranac (26 de ani) este o celebră jucătoare de golf, dar și o personalitate cunoscută în social media. Faima dobândită s-a transformat repede într-un duşman pentru sportivă, care a dezvăluit, în urmă cu doi ani, că ajunsese în pragul sinuciderii.
Galerie Foto
Paige Spiranac, hărțuită
Celebra sportivă a dezvăluit, pe rețelele sociale, că a fost din nou insultată, după episodul 4 al podcastului pe care îl moderează.
"În episodul 4 al podcastului meu m-am descărcat cu privire la industria golfului, iar acum primesc foarte multe critici, lucru la care mă așteptam. Deloc surprinzător, oamenii mă numesc prostituată și spun că ar trebui să port decolteuri mai puțin adânci.
Dar, în același timp, îmi spun că aș fi mai respectată dacă aș fi o jucătoare de golf mai bună.", a scis Paige Spiranac, pe Twitter.
In episode 4 of my podcast I vented about the golf industry and I’m getting a lot of heat for it which I expected. Not surprisingly guys are calling me a whore and saying I need to show less cleavage (ew boring) but also that if I was a better golfer then I’d be respected.
— Paige Spiranac (@PaigeSpiranac) March 9, 2020
Paige Spiranac, despre ipocrizia din sport
Paige Spiranac a vorbit, în ultimul său podcast, despre ipocrizia din lumea sportului. Jucătoarea de golf susține că este mândră de cine este și de felul în care se îmbracă și că nu își va cere scuze pentru asta.
"Toată viața am încercat să găsesc un loc în care să mă potrivesc și în care să mă simt în largul meu și împăcată cu mine, dar nu am reușit asta. Golful este clar cel mai rău loc pentru mine, pentru că sunt exact opusul a ceea ce un jucător de golf ar trebui să reprezinte.
Nu sunt rafinată, sunt directă și adevărată și mă îmbrac cu ceea ce vreau și am fost mereu dierită, iar golful nu este așa. Mi se pare că toată lumea golfului joacă rolul ăsta al jucătorului perfect, când realitatea este cu totul alta. ", a spus Paige Spiranac, conform news.com.au.
Sportiva, care are peste 2,2 milioane de urmăritori pe Instagram, spune că a fost deseori jignită din cauza felului în care se îmbracă.
"Port un maieu și imediat sunt de rahat sau sunt o târfă și eu sunt cea care distruge acest joc. ", a mai afirmat Paige Spiranac.
Recent, o fundație caritabilă a refuzat ajutorul oferit de sportivă, iar motivul invocat a fost reputația pe care o are Paige Spiranac.
"Voiam să ajut această fundație prin a oferi crose gratuite. Mi-au răspuns și mi-au spus că ar fi încântați, dar că din cauza felului în care sunt văzută de către cei din conducerea lor, nu acceptă ajutorul.
Voiam să-i ajut pe copiii care nu au nimic, pentru că așa am crescut și eu, n-am avut nimic, dar nici măcar asta nu pot să fac din cauza nenorocitului de decolteu", a mai declarat Spiranac.
Etichete: golf , paige spiranac
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții