Foto Cum arată mâinile unui canotor de la Steaua după 24 km de vâslit. Imaginea puternică s-a viralizat imediat
articol scris de Digi Sport21.12.2020, 16:29
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
O imagine postată de canotorul Ciprian Tudosă (23 de ani) pe pagina sa de Facebook a devenit în scurt timp virală.
Sportivul legitimat la Steaua și-a fotografiat palmele, după 24 km de vâslit, pentru a le arăta tuturor cât de dur este acest sport de care autoritățile uită de multe ori. Steaua a distribuit imaginea pe pagina oficială de Facebook a clubului:
Cum arată mâinile unui canotor de la Steaua după 24 km de vâslit. Imaginea puternică s-a viralizat imediat
"Așa arată palmele unui canotor de aur, dupa 24 km de vâslit! Ale cui sunt ele?!Ați ghicit...sunt ale lui Ciprian Tudosă!
Suntem mândri de tine, Ciprian!Mulțumim pentru tot ceea ce faci și pentru că ne umpli sufletul de bucurie, de fiecare dată când urci pe podiumurile internaționale!", a scris CSA Steaua București, pe Facebook.
Galerie Foto
Pe pagina sa de Facebook, Ciprian Tudosă a scris: "Așa arată palmele mele după 24km de vâslit. Dar... fotbalul este un sport mai interesant...mai 'periculos'", a scris Tudosă.
Ciprian Tudosă are la activ peste 50 de medalii obținute de-a lungul carierei.
Steaua a pregătit prime speciale pentru sportivii calificați la Jocurile Olimpice
Comandantul CSA Steaua, Mădălin Hîncu, a spus că performanțele de la Tokyo vor fi răsplătite pe măsură: "Din ziua în care am venit în club m-am gândit la acest lucru. Am luat contractele fiecărui sportiv calificat la Jocurile Olimpice și am reușit să-i facem mulțumiți. Pe perioada cât alți sportivi au avut o reducere de contract, sportivii calificați la Jocurile Olimpice nu au avut această reducere de contract.
Pregătim bugetul pe anul 2021, avem în vedere recompensarea sportivilor care vor obține medalii și clasări în primii 6, conform Legii Sportului", a spus Mădălin Hîncu, pentru Digi Sport.
Etichete: csa steaua , canotaj , ciprian tudosa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții