Ce mănâncă și câte calorii are dieta zilnică a câștigătorului World's Strongest Man, care a ridicat peste jumătate de tonă
articol scris de Digi Sport31.12.2020, 14:16
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Ucraineanul Oleksii Novikov (24 de ani) a câștigat ediția din 2020 a faimosului concurs World's Strongest Man, după ce a ridicat o bară care cântărea 537,5 kilograme la evenimentul desfășurat în Florida, SUA.
Câte calorii are dieta lui Oleksii Novikov, câștigătorul World's Strongest Man
Galerie Foto
De asemenea, Novikov a ținut în fiecare mână o greutate de 160 de kilograme, timp de 41,63 de secunde. Cel mai puternic om din Ucraina din 2016 încoace a făcut numeroase sacrificii ca să performeze în această disciplină.
Regimul său alimentar include o dietă cu 7.000 de calorii pe zi. Ucraineanul a dezvăluit că mănâncă de șase ori în fiecare zi. ”Foarte multă carne, ouă, legume. Porții bune, mari. În general consum doar alimente sănătoase, fără zahăr, fără Cola sau alte produse dăunătoare organismului”, a explicat Novikov.
În timpul concursului World's Strongest Man, sportivul a mâncat doar de două ori pe zi și a pierdut 14 kilograme. ”Nu am avut poftă de mâncare din cauza alimentelor din SUA. Am simțit că mesele nu sunt bune pentru mine și asta a fost o problemă.
Și apa a fost diferită, din cauza asta am avut ceva probleme cu stomacul”, a spus Oleksii Novikov, citat de The Sun.
- 135 de kilograme cântărește Novikov, la 1,85 metri
Cel mai puternic om din lume mănâncă înghețată și biscuiți
Cel mai puternic om din lume nu se ferește să mănânce dulciuri. ”Uneori mănânc înghețată. Îmi plac dulciurile, mai ales biscuiții, care sunt gustarea mea preferată. Mănânc ce vreau”, a mai zis ucraineanul.
Cel mai tânăr câștigător al World's Strongest Man, din 1984 și până acum, Novikov a recunoscut că i-au dat lacrimile după succesul din Florida. ”Am fost extrem de fericit, am și plâns puțin. A fost grozav, încă nu realizez asta pe deplin”, a afirmat el.
Sportivul spune că va continua să facă asta, mai ales că este extrem de motivat. ”Iubesc ceea ce fac. Nu am nevoie de extra-motivație. Dacă lucrezi ca să-ți găsești motivația, înseamnă că sportul pe care-l practici nu e pentru tine”, susține Oleksii Novikov.
It's official. Oleksii Novikov sets a new world record, deadlifting 1,185 pounds! pic.twitter.com/loWDFAOsvY
— CBS Sports (@CBSSports) December 26, 2020
Etichete: oleksii novikov , world's strongest man
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții