Când ar fi apărut, de fapt, COVID-19: "Toți am fost la Wuhan și ne-am îmbolnăvit, trei zile am stat în pat"
06.05.2020, 14:41SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
În luna octombrie a anului trecut, orașul Wuhan a găzduit a 7-a ediție a Jocurilor Militare Mondiale (16-29 octombrie 2019). Francezii au fost loviți de o gripă puternică în timpul competiției, iar acum acuză faptul că aveau simptome de COVID-19.
Chiar dacă autoritățile din China au declarat că virusul a fost raportat pentru prima oară în luna decembrie, sportivii francezi susțin că au fost infectați cu COVID-19 după ce au participat la Jocurile Militare Mondiale, de la Wuhan, în luna octombrie: "Aproape toți ne-am îmbolnăvit după ce am participat la Jocurile Militare Mondiale de la Wuhan. Trei zile am stat în pat.
Când ar fi apărut, de fapt, COVID-19: "Toți am fost la Wuhan și ne-am îmbolnăvit, trei zile am stat în pat"
Și eu am fost bolnavă, am avut simptome cu care nu m-am mai confruntat niciodată. Eram îngrijorați, dar nu știam că ar putea fi COVID-19, pentru că nicăieri nu se vorbea despre așa ceva la momentul respectiv.
Unul dintre medicii delegației crede că am avut virusul, pentru că foarte mulți sportivi s-au îmbolnăvit la întoarcerea în țară", a spus Elodie Clouvel, campioană mondială și olimpică la pentatlon, într-un interviu pentru postul Loire 7, citat de Ole.
Aproape 4 milioane de cazuri de COVID-19 la nivel mondial
Un alt sportiv care a făcut parte din delegației Franței, dar care a dorit să-și păstreze anonimatul, a declarat pentru postul BFM TV că a resimțit simptome caracteristice COVID-19 în toamna anului trecut. Acesta spune că a avut febră, probleme respiratorii, iar pentru câteva zile nu s-a mișcat din pat.
Până pe 6 mai, la nivel mondial au fost raportate 3.7 milioane de cazuri de COVID-19. Franța este a cincea țară la numărul de cazuri, cu 170.551 de infectați. China a depășit criza, a reușit să țină virusul sub control, iar numărul cazurilor a rămas în jurul a 82.000.
Etichete: china , masuri coronavirus , pandemie coronavirus , jocurile militare mondiale
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții