Aur pentru România: Cătălin Chirilă a câștigat proba de canoe simplu 1.000m, la Europenele din Ungaria
articol scris de Digi Sport15.06.2024, 14:27
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Cătălin Chirilă (26 de ani) a cucerit medalia de aur în proba de canoe simplu pe 1.000 metri, sâmbătă, la Campionatele Europene de kaiac-canoe de la Szeged (Ungaria).
Cătălin Chirilă, aur la proba de canoe simplu pe 1.000 metri
Sportivul român a fost cronometrat cu timpul de 4 min 03 sec 010/1000, fiind urmat de cehul Martin Fuksa, la 244/1000, şi de moldoveanul Serghei Tarnovschi, la 2 sec 734/1000.
La scurt timp după reușita lui Cătălin Chirilă, Agenția Națională pentru Sport a transmis un mesaj pe rețelele sociale.
”Aur pentru România la Campionatele Europene de Canoe de la Szeged
Cătălin Chirilă este din nou campion european în proba olimpică de canoe simplu pe distanța de 1000 m!
Cătălin a făcut o cursă extraordinară și l-a învins din nou pe cehul Martin Fuksa, fiind cronometrat cu timpul de 4:03,010.
Formidabilă reușită! Felicitări, Cătălin Chirilă! Felicitări antrenorului Florin Popescu! Felicitări Federației Române de Kaiac-Canoe!
Mult succes în celelalte finale! Hai, România!”, a scris sursa citată pe Facebook.
Cătălin Chirilă va evolua şi la 500 de metri, finală programată sâmbătă (17:33, ora României), precum şi la 5.000 de metri., duminică (15:38).
- Tot duminică, Ilie Sprîncean şi Oleg Nuţă vor lua startul în finala la canoe dublu pe 500 de metri (12:35), anunță Agerpres.
Etichete: romania , aur , aur romania , catalin chirila , catalin chirila aur
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții