A câștigat aurul la Jocurile Paralimpice cu un record mondial, dar medalia i-a fost ”furată” de organizatori! Motivul
articol scris de Digi Sport01.09.2021, 16:58
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Muhammad Ziyad Zolkefli a cucerit medalia de aur în proba de aruncare a greutății la Jocurile Paralimpice de la Tokyo, stabilind un record mondial, însă ulterior a fost deposedat de premiu.
Motivul? Muhammad Ziyad Zolkefli a ajuns, alături de alți doi sportivi, Jordi Patricio Congo Villalba și Todd Hodgetts, cu trei minute mai târziu pentru startul competiției, ceea ce, în mod normal, ar fi trebuit să ducă la descalificare, anunță Daily Mail.
Muhammad Ziyad Zolkefli a cucerit aurul cu un record mondial, dar ulterior a fost deposedat de medalie
Totuși, celor trei sportivi li s-a permis să concureze, după ce au protestat vehement, însă organizatorii au anchetat speța în tot acest timp.
Rezultatul anchetei a fost descalificarea celor trei sportivi, astfel că Muhammad Ziyad Zolkefli, deși deținuse supremația în teren, cu o aruncare de 17.93 metri, record paralimpic, a plecat de la Tokyo fără nicio medalie în proba de aruncare a greutății, decizia fiind menținută și după apel.
Medalia de aur i-a revenit ucraineanului Maksym Koval, conaționalul Oleksandr Yarovyi a luat bronzul, în timp ce pe podium, după decizie, a putut urca și grecul Efstratios Nikolaidis.
Pagina de Facebook a Ambasadei Ucrainei din Malaezia a fost luată cu asalt
După oficializarea deciziei, suporterii din Malaezia au luat cu asalt pagina de Facebook a Ambasadei Ucrainei din Malaezia, pentru a-și arăta dezaprobarea față de decizia de a-l descalifica pe Muhammad Ziyad Zolkefli.
Din cauza numărului mare de comentarii, pagina de Facebook a fost închisă.
Federația Internațională a Atleților Paralimpici a reacționat, de asemenea, susținând că decizia a fost corectă, având în vedere că nu a existat niciun motiv obiectiv prin care sportivii își puteau explica întârzierea, deși, înainte, Muhammad Ziyad Zolkefli a transmis că nu a fost informat corespunzător.
Etichete: jocurile paralimpice , muhammad ziyad zolkefli
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții