(P) Începe US Open! Prinde supercote la superturneul de la New York, unde avem șase români pe tabloul principal

31.08.2020, 14:00
  • Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1

  • Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1

de Gabriel Ilcu

US Open 2020 se desfășoară de azi până pe 13 septembrie și va fi primul Grand Slam care are loc în timpul pandemiei de coronavirus. Turneul se va desfășura în condiții speciale, fără spectatori și cu jucătorii și membrii din staff nevoiți să respecte reguli stricte de protecție.

Federația Americană (USTA) a pus la dispoziție câte două camere pentru fiecare sportiv participant, însă le-a oferit și posibilitatea de a-și alege ei locul de cazare, în cazul în care nu doresc să stea în respectiva „bulă” a organizatorilor. Desigur, asta doar dacă vor suporta ei toate costurile.

Jucătorii și oamenii din echipele lor au fost testați la sosirea la New York și, din nou, la 48 de ore după. Ulterior, urmează și alte teste la care vor fi supuși. În cazul în care un sportiv sau o persoană cu care a împărțit camera va fi testată pozitiv, jucătorul sau jucătoarea în cauză va fi eliminată din turneu, primind însă punctele și banii aferenței fazei în care urma să evolueze.

Deși în momentul în care a fost anunțat acest protocol, încă existau dubii asupra desfășurării întrecerii, lumea a devenit tot mai optimistă după ce, în săptămâna de înainte de US Open, a fost dus la bun sfârșit turneul care a fost mutat de la Cincinnati, la Centrul Național de Tenis din Corona Park (locul în care este organizat și US Open).

Dacă la Western & Southern Open n-au existat niciun fel de probleme, o mare lovitură a venit în ultima zi de înainte de startul US Open. Benoit Paire, cel care urma să fie cap de serie numărul 17, a fost testat pozitiv la coronavirus și, astfel, eliminat din turneu.

Conform protocolului, lucrurile merg mai departe, dar, dacă situația se va agrava, există dubii în privința finalizării turneului nord-american. Deschide cont la Superbet și superdistrează-te!

Patru românce pe tabloul de simplu

Lăsând la o parte problemele ce țin de testele pozitive sau negative, organizatorii au publicat tablourile principale. Chiar și în absența Simonei Halep, România va avea patru reprezentante la simplu feminin. Din păcate, acestea n-au avut parte de o tragere la sorți norocoasă.

Irina Begu va fi prima reprezentantă a țării noastre care va intra în concurs. Ea urmează să joace astăzi împotriva Petrei Kvitova, care va fi favorită 6. Deși cehoaica n-a reușit să treacă niciodată de sferturile de finală la New York, fază pe care a atins-o în 2015 și 2017, ea este mare favorită în duelul cu românca, pe care a învins-o de fiecare dată în precedentele patru confruntări directe. În plus, nici Irina n-a excelat la US Open în trecut. Din opt prezențe pe tabloul principal, ea a reușit să treacă în turul al doilea doar de trei ori. Mai mult decât atât, mai departe de runda secundă n-a ajuns niciodată.

Cele două fac parte din prima jumătate a tabloului, iar învingătoarea urmează să o întâlnească pe Kateryna Kozlova sau Whitney Osuigwe.

Pe jumătatea a doua se află, în ordine, Patricia Țig, Mihaela Buzărnescu și Sorana Cîrstea. Prima dintre acestea o va avea adversară pe Kurumi Nara, în fața căreia pornește, teoretic cu prima șansă. Pentru Țig însă, aceasta va fi doar a doua prezență pe tabloul principal de la US Open, după cea din 2016, atunci când a fost învinsă de Laura Siegemund, în primul tur. Japoneza Nara, în schimb, a pierdut o singură dată în prima rundă și a ajuns de două ori în turul al treilea.

Învingătoarea meciului dintre Țig și Nara urmează să joace în turul al doilea cu Donna Vekic sau Kristyna Pliskova.

Mihaela Buzărnescu o va avea în față marți pe Sloane Stephens, campioana de la US Open 2017 și favorita 26 din acest an. Americanca are clar prima șansă la victorie. Chiar dacă a pierdut ambele meciuri oficiale disputate după pandemie (contra lui Leylah Fernandez, în primul tur de la Lexington și Caroline Garcia, în primul tur de la Cincinnati), pentru româncă acesta va fi abia prima partidă din 2020. Buzărnescu a mai jucat pe tabloul principal de la US Open în 2017 și 2018 și a pierdut de fiecare dată în primul tur. Ea a ratat turneul din 2018, an în care a prins cea mai bună formă din carieră, după ce s-a accidentat la gleznă cu puțin timp înainte, la Montreal.

Dacă va produce însă surpriza, Mihaela urmează să joace cu Vitalia Diatchenko sau Olga Govortsova. Mai apoi, ea ar putea avea un duel de gală, în turul al treilea, contra Serenei Williams.

Teoretic, Sorana Cîrstea a prins cel mai bun loc pe tablou dintre românce. În primul tur, ea o va întâlni pe Christina McHale, o jucătoare din Statele Unite care n-a ajuns la niciun turneu de Grand Slam în săptămâna a doua. Americanca n-a mai trecut de primul tur la o competiție majoră în ultimele trei sezoane, iar la US Open a ajuns cel mai departe până în runda a treia, în 2011 și 2013. Nici Sorana, ce-i drept n-a ajuns mai departe de acest tur, însă a bifat o prezență printre ultimele 32 de jucătoare chiar anul trecut.

Dacă va trece de McHale, Cîrstea s-ar putea duela apoi cu Johanna Konta. Britanica este mare favorită în primul tur contra conaționalei Heather Watson, după ce a arătat în turneul de săptămâna trecută că este în mare formă, ea jucând semifinale la Cincinnati Open. Această parte a tabloul se încrucișează pe optimi cu zona în care se află bielorusele Aryna Sabalenka și Victoria Azarenka. Prinde supercotele pentru meciurile de la US Open și servește pariul câștigător!

Halep și Spîrlea, cele mai bune românce la US Open

În istoria turneului, româncele nu au avut rezultatele remarcabile în fazele finale ale competiției. Cel mai departe au ajuns Irina Spîrlea și Simona Halep, cele două jucând semifinale în 1997, respectiv 2015. Prima a pierdut dramatic, contra lui Venus Williams, în penultimul act, în timp ce a doua a fost oprită din drumul spre finală de Flavia Pennetta.

La masculin, în schimb, Ilie Năstase a câștigat US Open după o finală cu Arthur Ashe, în 1972, atunci când turneul se desfășura pe iarbă la Forest Hills și, în același an, a pierdut finala de dublu mixt, alături de Rosemary Casals, contra lui Margaret Court și Marty Riessen.

De asemenea, în 1975, când competiția s-a ținut pe zgură, primul lider mondial din Era Open a cucerit trofeul de la dublu masculin, împreună cu Jimmy Connors. N-a fost singurul român care s-a impus în această probă, pentru că, în 2017, Horia Tecău a ieșit învingător alături de Jean-Julien Rojer.

Tecău, dezavantajat de tragerea de la dublu

Pe lângă cele patru românce de la simplu, țara noastră va mai avea doi reprezentanți la dublu. Este vorba despre Horia Tecău și Raluca Olaru. Primul dintre aceștia va evolua alături de partenerul obișnuit, Jean-Julien Rojer, cu care a câștigat trofeul acum trei ani. Din păcate pentru ei, cei doi nu au avut parte de prea multă șansă la tragerea la sorți.

Dacă în primul tur, românul și olandezul vor juca împotriva lui Marcelo Arevalo și Jonny O'Mara, în runda secundă se încrucișează cu principalii favoriți, Juan Sebastian Cabal și Robert Farah. Nici columbienii nu vor avea un meci ușor în primul tur, pentru că se duelează cu experimentații Jurgen Melzer și Edouard Roger- Vasselin.

La dublu feminin, Raluca Olaru urmează să facă echipă cu Sara Sorribes Tormo. Este pentru prima dată când cele două vor juca împreună, iar debutul nu se anunță deloc unul ușor. Adversare vor fi două sportive cu multă experiență în această probă, Lucie Hradecka și Andreja Klepac. Mai mult decât atât, dacă vor produce o surpriză în primul tur, ele s-ar putea duela în runda secundă cu Bethanie Mattek-Sands și Shuai Zhang. În plus, Olaru și Sorribes Tormo fac parte de pe același sfert de tablou cu principalele favorite, Timea Babos și Kristina Mladenovic.

Trebuie spus că, în acest an, la US Open, numărul perechilor admise pe tabloul principal a fost redus la jumătate. Vom avea doar 32 de echipe în loc de 64, iar câștigătorii vor trebui să câștige doar cinci meciuri, în loc de șase, așa cum se întâmplă în mod regulat.

Nole și Serena, favoriți la victorie

În absența lui Roger Federer și Rafael Nadal, Novak Djokovic este mare favorit să câștige pentru a patra oară în carieră US Open. Sârbul ar trebui să aibă parte de un început de turneu lejer și nu ar trebui să întâmpine mari probleme până la o eventuală semifinală cu Stefanos Tsitsipas sau Alexander Zverev. Rămâne însă de văzut cât de bine se va simți Nole din punct de vedere al sănătății. În săptămâna de înainte de US Open, acesta a avut probleme fizice la Cincinnati Masters, turneul pe care a reușit însă să-l câștige, cu toate că a părut că s-a chinuit să joace la un nivel înalt în semifinala cu Roberto Bautista Agut și finala cu Milos Raonic.

Al doilea favorit, atât pe tablou, cât și în opinia specialiștilor, este Dominic Thiem. Austriacul are experiența finalelor cu Rafael Nadal la Roland Garros și Novak Djokovic la Australian Open și pare că a ajuns la maturitatea necesară care să-i permită să lupte de la egal la egal cu cei mai buni jucători. De asemenea, cu excepția sârbului, Thiem pare jucătorul care poate face față cel mai bine sistemului cel mai bun din cinci seturi, utilizat la turneele majore.

Domi are însă parte de un tablou ceva mai difici. Începe cu Jaume Munar, însă în turul al treilea l-ar putea avea în față pe Marin Cilic, campionul din 2014. Până în sferturile de finală, acesta îl mai poate întâlni pe drum pe unul dintre Felix Auger-Aliassime și Andy Murray.

Dacă se vor respecta calculele hârtiei, ar trebui să avem următoarele sferturi de finală:

  • Novak Djokovic - David Goffin
  • Stefanos Tsitsipas - Alexander Zverev
  • Daniile Medvedev - Matteo Berrettini
  • Dominic Thiem - Roberto Bautista Agut

La feminin, Serena Williams este cotată cu prima șansă, dar americanca n-a arătat deloc bine în turneele disputate înainte de US Open, Lexington și Cincinnati. Aceasta nu pare într-o formă fizică grozavă și poate avea probleme cu orice jucătoare cu mental puternic și care se deplasează bine pe teren.

Pe tablou, principală favorită este Karolina Pliskova, în timp ce Sofia Kenin, campioana de la Australian Open, este cap de serie numărul 2. La Cincinnati Open le-am putut vedea într-o formă foarte bună și pe Victoria Azarenka, Johanna Konta și Naomi Osaka. În privința ultimei, rămâne de văzut cât de bine este din punct de vedere fizic, având în vedere că a abandonat înaintea finalei turneului amintit mai sus.

În plus, tenisul feminin a produs mai mereu surprize în ultimii ani, astfel că nu este exclus să avem o jucătoare mai puțin băgată în seamă în acest moment, care poate lua trofeul. Dacă ar fi să facem o listă în acest sens, am putea începe cu experimentatele Kerber și Clijsters și am termina cu mai tinerele Anismova, Yastremska, Rybaina, Vekic, Gauff sau Swiatek.

Sferturile de finală proiectate pe baza statutului jucătoarelor pe tabloul principal ar putea fi:

  • Karolina Pliskova - Petra Martic
  • Naomi Osaka - Petra Kvitova
  • Serena Williams - Madison Keys
  • Sofia Kenin - Aryna Sabalenka.

Instalează gratuit cea mai tare aplicație de pariuri sportive din România!

#ÎMPREUNĂSUNTEMSUPER #PARIEMPEBINE

Etichete: advertorial , advertorial superbet , us open 2020 , advertorial us open


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
O familie întreagă a pierit pe „Drumul morții”, la Suceava: a intrat cu mașina într-o cisternă și a luat foc. Imaginile tragediei

Un accident extrem de grav a avut loc, joi, pe șoșeaua cunoscută drept „Drumul morții”, pe DN2, la Suceava. O familie întreagă a murit, după ce mașina în care se afla s-a izbit de o cisternă și a luat foc. Cauza accidentului ar fi o depășire neregulamentară.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Laporta a avut ultimul cuvânt, după ce Flick l-a cerut pe Rațiu la Barcelona! Decizia președintelui

Ultimul meci la Tottenham? A luat nota 2 și a fost "desființat" de Crăciun: "O rușine pentru emblemă"

Ce lovitură! Barcelona a crezut că a câștigat lupta pentru Andrei Rațiu, dar s-a înșelat

Dorit de Rapid, Dinamo și FCSB, Juri Cisotti a ales

Prima lovitură a lui Dan Șucu la Genoa! Omul de afaceri a dat ordinul

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Video Exclusiv Performanță extraordinară pentru Cîrjan la Dinamo. ”Cea mai bună alegere”

”E piesa de puzzle care lipsea”! Fotbalistul de la FCSB care ”a dat pe spate” un ”UEFAntastic”

Vedeta care și-a băgat familia în sala de forță chiar de Crăciun

Marcus Rashford a ales! Echipa unde vrea să se transfere, după ce a fost exclus din lotul lui Man. United

Citeşte şi

(P) Kopic vs. Șumudică, SuperDerby cu doi "vânători" care așteaptă prada. SuperOfertă pentru Dinamo - Rapid

(P) Liverpool defilează în Champions League! Cotele pentru meciul cu Girona

PEROZAmal Clooney, șic în blugi scurți, în Saint-Tropez. Romanticul George Clooney, atât de fericit alături de soția sa

FILM NOWCum arată azi Marv, unul dintre bandiții din „Singur Acasă”. A renunțat la actorie: „Acum trăiesc cu adevărat”

Golgheterul a refuzat oferta patronului care l-a ajutat cel mai mult în carieră pentru a juca la un club cu pretenții citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a dat și trofeul pentru cel mai slab fotbalist român din 2024: "Un ciuruc" citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față, acoperit de sus până jos

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față, acoperit de sus până jos

Digi World

Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”