Un star din NFL, dat jos din avion și arestat pe loc după ce și-a bătut soția. Aeronava s-a întors din zborul programat
articol scris de Digi Sport14.02.2022, 18:49
Adrian Peterson a avut parte de surprize chiar în ziua în care s-a jucat Super Bowl, unde jucătorul a participat la un eveniment.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Adrian Peterson, dat jos din avion și arestat pentru că și-a agresat soția
Jucătorul, care a evoluat ultima dată la Seattle Seahawks, a agresat-o chiar în avion pe soția sa, Ashley Brown, care s-a ales cu un semn pe față, potrivit martorilor. Aceștia susțin că cei doi s-au certat rău.
Avionul tocmai decolase din Los Angeles și se îndrepta spre Houston, însă a fost nevoit să se întoarcă. Peterson a fost arestat, potrivit publicației TMZ. Jucătorul de 36 de ani va fi însă eliberat în scurt timp din custodia poliției.
Adrian Peterson a mai fost condamnat o dată pentru violență domestică
Adrian Peterson nu este la prima abatere în ceea ce privește violența domestică. În 2014, el a avut de suferit chiar și pe plan sportiv, după ce a fost suspendat un an pentru abuz împotriva copilului.
La acea vreme, el a rupt o creangă dintr-un copac și și-a bătut băiatul care avea 4 ani atunci. Copilul s-a ales cu o mulțime de semne pe corp.
Galerie Foto
Pentru fapta sa, Peterson a fost amendat cu 4.000 de dolari și a lucrat 80 de ore în folosul comunității, pe lângă suspendarea de un an din NFL.
În 2018, el admis că încă folosește cureaua pentru a-și pedepsi copilul.
Etichete: adrian peterson , ashley brown
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...