VIDEO Tomis Constanţa, campioană pentru al doilea an consecutiv! Victorie cu 3-0
17.04.2014, 20:04Echipa de volei masculin CVM Tomis Constanţa şi-a adjudecat al doilea titlu naţional consecutiv, câştigând joi cu 3-0 cel de-al treilea meci al finalei pe terenul contracandidatei Volei Municipal Zalău. În primele două partide ale finalei, disputate la Constanţa, Tomis se impusese cu 3-0 şi 3-2.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Tomis Constanţa a început bine meciul şi s-a aflat permanent la conducere, având deja trei puncte la primul time-out tehnic, 8-5, diferenţă păstrată şi la a doua întrerupere, 13-16.
Ulterior Volei Municipal Zalău a reuşit să mai puncteze doar de două ori, deşi antrenorul Aurel Vlaicu şi-a chemat în două rânduri la ordine elevii. Nu a ajutat nici introducerea lui Marian Bala, care a jucat o singură minge, respectiv un serviciu dat în fileu.
Setul doi a fost unul mult mai disputat şi echilibrat, chiar dacă în prima parte a sa tot oaspeţii au fost cei care au condus ostilităţile. Voleibaliştii din Zalău au revenit însă încetul cu încetul în joc şi au reuşit o primă egalare la 12, după un atac a lui Răzvan Mihalcea.
Scorul a rămas unul strâns până spre final, însă, deşi VM Zalău egalează din nou la 23, Tomis Constanţa îşi adjudecă setul cu 25-23, punctul final fiind făcut direct din serviciu de Nemec. În acest set Aurel Vlaicu l-a introdus pe Mihai Gheorghiţă în locul lui Fabian Birău, în vreme ce Martin Stoev a apelat pe final de set la Răzvan Tănăsescu şi Dias Massinatori.
Gazdele nu au reuşit să reintre în finală nici în setul trei, chiar dacă au condus în debutul acestuia, cu 4-2 şi 5-3. La primul time-out tehnic Tomis conducea cu 8-6, distanţându-se ulterior decisiv şi câştigând setul cu 25-18, relatează Agerpres.
ECHIPELE
CVM Tomis Constanţa: Sergiu Stancu, Andrey Zhekov, Andrei Spânu, Martin Nemec, Dmitrii Bahov, Israel Rogriguez, Ivanov Vladislav, Răzvan Tănăsescu, Dias Massinatori, antrenor principal Martin Stoev.
ACS Volei Municipal Zalău: Vlad Tebieş, Leo Dal Bosco, Răzvan Mihalcea, Peter Nagy, Fabian Birău, Andrei Georgescu, Adrian Feher, Mihai Gheorghiţă, Marian Bala, antrenor principal Aurel Vlaicu.
SCORUL PE SETURI
Set 1: 7-10, 9-10, 9-11, 9-12, 10-12, 10-13, 11-13, 11-14, 12-14, 12-15, 13-15, 13-16, 13-17, 13-18, 14-19, 14-20, 15-20, 15-21, 15-22, 15-24, 15-25.
Set 2: 2-5, 4-5, 4-6, 5-6, 5-7, 6-7, 6-8, 9-11, 10-11, 10-12, 11-12, 12-12, 12-13, 13-13, 13-14, 14-14, 14-15, 15-15, 15-16, 16-17, 16-18, 17-18, 17-19, 18-19, 18-20, 19-20, 19-21, 19-22, 20-22, 23-23, 23-24, 23-25.
Set 3: 3-1, 4-2, 4-3, 5-4, 5-5, 6-5, 6-7, 6-8, 6-9, 6-10, 7-10, 7-11, 8-11, 8-12, 9-12, 10-13, 11-13, 11-14, 11-16, 11-17, 12-17, 12-18, 13-18, 13-19, 13-21, 17-24, 18-25.
Etichete: volei masculin , tomis constanta , tomis constanta campioana
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...