Video Cifrele Simonei, în 2016. Cum o prezintă WTA pe Halep, înainte de Turneul Campioanelor
18.10.2016, 20:41Simona Halep a aterizat deja la Singapore, acolo unde se pregăteşte pentru Turneul Campioanelor, competiţie pentru s-a calificat a treia oară consecutiv. WTA i-a rezervat un clip prin care sunt scoase în evidenţă cifrele sportivei de 25 de ani din acest sezon.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
WTA notează că finalista de la Singapore din 2014 a câştigat cele trei finale pe care le-a disputat în 2016 (Madrid, Bucureşti, Montreal), adunând în perioada iulie-august 13 victorii consecutive.
De asemenea, românca este pe locul 3 într-un top al jucătoarelor care s-au impus contra serviciului, cu un procentaj de 48,2%. Românca a câştigat 3,329 milioane de dolari din tenis, în acest sezon.
"Sper să fie mai bine ca anul trecut şi să fie la fel ca în primul an. Va fi foarte greu, fiecare jucătoare e la un nivel înalt. Mă simt ok, sunt pregătită şi sper să fac o treabă bună. Am avut mulţi susţinători români în primii doi ani. Sper să vină şi anul acesta şi să câştig", a spus Simona, la plecarea din România.
Ediţia din acest an a Turneului Campioanelor va fi transmisă ÎN DIRECT de Digi Sport între 23 şi 30 octombrie.
Din 2017 vor fi 56 de turnee WTA: 23 de turnee Premier și 33 de turnee International, toate transmise EXCLUSIV de Digi Sport pentru următorii 5 ani.
Etichete: simona halep , turneul campioanelor , halep wta , halep singapore
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Actorul Hudson Meek, cunoscut mai ales din filmul „Baby Driver”, a murit după ce a căzut dintr-o...