VIDEO EXCLUSIV Simona răspunde criticilor: "Joc zilnic pentru România, asta scrie când intru pe teren"
07.04.2015, 16:29Clasată pe locul 3 în ierarhia WTA, Simona Halep (23 de ani) nu va participa la duelul decisiv din Fed Cup cu naționala canadiană, pentru că trebuie să fie prezentă la turneul pe zgură de la Stuttgart.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Programul aglomerat, dar și călătoria lungă până în Canada au forțat-o pe cea mai în vogă sportivă a momentului în România să ia o decizie radicală: va lăsa misiunea calificării în grupa mondială a Fed Cup pe umerii Irinei Begu și Alexandrei Dulgheru.
Așa cum era de așteptat, o serie de contestatari au criticat-o pe Halep pentru faptul că a refuzat convocarea la "națională", dar sportiva a replicat natural și a pus punctul pe i: "Eu joc zilnic pentru România, tot timpul când intru pe teren acolo scrie România, Halep", a declarat Simona într-un interviu exclusiv acordat cititorilor Digi Sport.
Care e poziția ta, pentru că s-a tot vorbit în ultimul timp despre faptul că ratezi Fed Cup și că poate ar trebui să îți reprezinți țara, tu vrei să mergi la Stuttgart, care ar fi motivele și care este opinia ta?
"În primul rând, părerea mea și opinia mea este că eu joc zilnic pentru România, tot timpul când intru pe teren acolo scrie România, Halep. Cred că asta este mult mai important pentru mine, pentru țară, am jucat întotdeauna cu mare drag la Fed Cup, când am putut și cand s-a putut. Am fost și accidentată și tot am jucat anul trecut, am riscat foarte multe lucruri. Mi-am dorit mult să joc Fed Cup întotdeauna.
Anul acesta este imposibil pentru că programul nu îmi permite, dacă jucam în altă parte, în Europa, mai aproape, mă duceam cu mult drag. Acum este imposibil să mă duc să schimb din nou fusul orar, și-așa sunt obosită, vin după o perioadă lungă în America, am venit acasă, să plec iar în Canada și să mă întorc este foarte, foarte greu. Fiecare își dă cu părerea, fiecare are părerea personală, țin să spun doar că joc pentru țară zilnic, nu joc doar la Fed Cup. Îmi doresc să câștige fetele acolo și fără mine, au șanse, joacă bine, avem jucătoare foarte bune. O să le țin pumnii și o să le susțin de acasă"
Te-a deranjat opinia domnul Năstase? Te afectează ce se vorbește de pe margine?
"Nu știu dacă mă afectează sau nu, dar pe domnul Năstase îl respect, îi respect toate rezultatele pe care le-a avut, ceea ce a fost și ceea ce este. Nu îmi permit să comentez despre ceea ce spune dânsul, este opinia dumnealui și cum fiecare este liber să își spună părerea eu accept orice".
Totodată, Halep a dezmințit zvonul conform căruia s-a prezentat la partida cu Spania de la Galați doar pentru a bifa un nou meci în Fed Cup, menit să-i asigure calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio.
Regulamentul din tenisul feminin spune că o jucătoare trebuie să-și fi reprezentat țara în cel puțin trei meciuri într-un ciclu olimpic (2012-2016) pentru a putea participa la JO. Celelalte condiții: să fie între primele 3 clasate din țara sa și să se afle între primele 50 de jucătoare ale lumii. Ultimele două condiții erau deja îndeplinite de Simona.
A contat în vreun fel faptul că ești calificată deja la JO? Adică ai reprezentat România la Fed Cup sau asta n-are nicio legătură? Rămâne un obiectiv JO?
"Habar n-aveam că sunt calificată la Olimpiadă deja. Nu este în gândul meu așa ceva, să joc pentru Fed Cup doar ca să joc la Olimpiadă, îmi doresc să joc la Olimpiadă, dar dacă sunt sănătoasă și aptă să fac acel turneu este greu, repet, pentru că săptămânal avem turnee și nu știi ce se poate întâmpla, așa cum m-am mai accidentat de foarte multe ori, acum sunt bine și mă bucur pentru asta".
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Etichete: simona halep , halep , dulgheru , fedcup , simona halep fedcup , halep exclusiv
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...