Foto Sorana Cîrstea a vizitat-o la spital pe Bethanie Mattek-Sands
08.07.2017, 14:58Bethanie Mattek-Sands a suferit o accidentare teribilă la genunchi, în meciul din turul 2 al turneului de la Wimbledon, împotriva Soranei Cîrstea, şi riscă să-şi încheie prematur cariera.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Americanca de 32 de ani se află în continuare în spital, acolo unde a fost vizitată de Cîrstea, dar şi de Sania Mirza.
"Nişte prietene m-au vizitat ieri la spital", a scris Mattek-Sands, alături de o fotografie publicată pe Instagram, în care apare cu piciorul imobilizat şi împreună cu Sorana Cîrstea şi Sania Mirza.
Mai devreme, pe Twitter, liderul mondial la dublu a transmis un mesaj celor care au încurajat-o după accidentarea suferită în urmă cu două zile.
"Către cea mai bună familie, cei mai buni prieteni şi suporteri pe care îi poate avea o fată - au fost 36 de ore dureroase şi emoţionale, dar VĂ MULŢUMESC pentru toată dragostea şi sprijinul acordat", a scris Mattek-Sands.
"Nu am văzut niciodată până acum o asemenea accidentare, genunchiul său era într-o stare foarte proastă. Este ceva ce nu vezi decât în filme", a declarat Sorana Cîrstea după meci.
Dramatica scenă, care a avut loc la începutul setului trei, la scorul de 40-15 pentru Cîrstea, a făcut înconjurul lumii. Jucătoarea clasată pe locul 103 WTA a alunecat încercând să agaţe o minge după ce a urcat la fileu şi s-a prăbuşit pe terenul nr. 17 de la Wimbledon, ţinându-se de genunchiul accidentat.
"Vă rog, ajutaţi-mă! Vă rog, vă rog...", a urlat liderul mondial la dublu feminin, întinsă în mijlocul terenului, după ce genunchiul său drept s-a răsucit.
Etichete: accidentare , wimbledon , sorana cirstea , bethanie mattek sands , sania mirza
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...