După calificarea în sferturile turneului de la Beijing, Halep s-a retras atât de la simplu, cât și de la dublu
02.10.2014, 11:44UPDATE 12:25. Vești proaste de la Beijing! După ce s-a retras din proba de dublu, Simona Halep a făcut același lucru și din cadrul competiției de simplu.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Jurnalista americană Courtney Nguyen, de la Sports Illustrated, a anunțat pe Twitter acest lucru la scurtă vreme după ce s-a aflat că Halep nu va mai intra pe teren în meciul de dublu, alături de Raluca Olaru.
Accidentarea de la coapsa stângă a oprit-o astfel pe Simona în ascensiunea sa spre titlul de la Beijing, și ar putea-o costa locul 2 în ierarhia WTA.
În sferturile de finală, românca urma să o întâlnească pe Ana Ivanovic. În urma abandonului româncei, sportiva din Serbia va juca în penultimul act împotriva învingătoarei din duelul Sharapova - Kuznetsova.
Pentru accesul în sferturile de finală de la Beijing, Halep și-a asigurat 215 puncte în clasamentul WTA și 107 750 dolari.
Ea va reveni de urgență în România, unde va face un RMN pentru a stabili cu exactitate gravitatea accidentării.
Foto: guliver/getty images
După victoria obținută în cursul dimineții de joi împotriva sportivei din Germania, Andrea Petkovic, (DETALII AICI), Simona Halep a decis să se retragă din concursul de dublu.
Ocupanta locului 2 în clasamentul WTA de simplu făcea pereche alături de Raluca Olaru, însă din cauza problemelor medicale, ea a renunţat să mai joace în proba de dublu de la Beijing.
Cele două sportive din România urmau să joace împotriva perechii spaniole Garbine Muguruza/Carla Suarez Navarro, în optimile de finală, dar meciul nu va mai avea loc din cauza retragerii Simonei.
Halep a primit îngrijiri medicale atât în meciul din turul II, cu Lin Zhu, cât și în cel din optimile de finală, cu Andrea Petkovic. De fiecare dată, ea a simțit dureri la coapsa stângă.
Cuplul Suarez Navarro/Muguruza, cotat cu a șaptea șansă la câștigarea trofeului, a avansat astfel în sferturile de finală, unde va juca împotriva puternicei echipe formată din Cara Black și Sania Mirza.
Următorul meci al Simonei Halep va avea loc vineri, în sferturile de finală din cadrul turneului de simplu de la Beijing. Ea se va duela cu Ana Ivanovic, după ce sportiva din Serbia a trecut în două seturi de Sabine Lisicki: 6-3, 7-5.
Etichete: simona halep , halep beijing , halep olaru , halep retras dublu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...