Serena, prima jucătoare din istorie care câştigă peste 9 milioane $ într-un sezon
09.09.2013, 12:50Serena Williams a devenit prima jucătoare din istorie care depăşeşte câştiguri de nouă milioane într-un sezon datorită cecului de 3,6 milioane primit pentru victoria la US Open, dar a precizat, glumind, că va împărţi suma cu autorităţile fiscale americane.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Cineva mi-a spus că duminică am depăşit 50 de milioane de dolari câştigaţi în carieră, însă jumătate din sumă merge la Unchiul Sam. Îi iubesc. Îi dau mereu jumătate din ce câştig", a glumit Serena, referindu-se la autorităţile fiscale americane.
În istoria tenisului, doar Roger Federer, Rafael Nadal şi Novak Djokovic au reuşit să câştige cel puţin nouă milioane de dolari într-un singur sezon.
"Nu joc tenis pentru bani, ci pentru plăcerea jocului. Nu mă gândeam la bani când creşteam la Compton (un cartier din Los Angeles). Tatăl meu ne-a trimis pe mine şi pe Venus la tenis pentru bani, dar eram naivă, nu mă gândeam la bani, voiam doar să câştig, să fiu ca Venus. Dar sunt mulţumită că am ocazia să câştig astfel de sume", a declarat Serena Williams.
MEDIAFAX
Etichete: serena williams , bani serena williams , castiguri serena williams , cati bani castiga serena williams
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...