Serena Williams continuă "războiul" cu Ilie Năstase
27.04.2017, 09:42Serena Williams a explicat din nou reacţia vehementă avută la începutul săptămânii la adresa lui Ilie Năstase după gluma cu tentă rasistă a căpitanului-nejucător al României de dinaintea partidei de Fed Cup cu Marea Britanie.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
„Au fost comentarii mai mult decât nepotrivite. Nu doar asta, dar am fost mereu foarte aproape de semenii mei și de persoanele care îmi sunt apropiate, sunt jucătoare profesionistă de aproape 20 de ani”, a declarat americanca, potrivit Washington Post.
„Pentru mine este foarte important să susțin femeile. Jucătoarele mai tinere vin în vestiar și vor să facă poze cu mine. Eu vreau să fiu un lider bun și un exemplu pentru ele! Nu am reacționat doar pentru că a spus lucruri urâte despre mine și apoi despre colegele mele, dar am simțit că este important să îi sprijin pe cei din jurul meu și să spun ce am de spus”, a completat liderul clasamentului WTA.
Reacţia Serenei Williams a venit după ce Nastase a glumit vineri pe seama viitorului copil al americancei: „Să vedem ce culoare are. Ciocolată cu lapte?”. Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) a deschis şi o investigaţie după afirmaţia fostului lider mondial, primul din istoria clasamentului ATP.
Williams postase încă de luni un mesaj la adresa românului.
„Mă dezamăgeşte să aflu că trăim într-o societate în care oameni ca Ilie Năstase pot face astfel de comentarii rasiste la adresa mea şi a copilului meu nenăscut şi comentarii sexiste împotriva colegelor mele. Am spus-o o dată şi o voi spune din nou, lumea a ajuns atât de departe, dar totuşi mai are mult de parcurs. Da, am depăşit atât de multe bariere, dar sunt încă multe înainte. Aceasta sau oricare alta nu mă va opri în a pune iubire, lumină şi pozitivitate în tot ceea ce fac. Voi continua să iau atitudine şi să mă ridic pentru ceea ce este drept. Mulţumesc cu umilinţă ITF pentru atenţia pe care o acordă tuturor faptelor din acest caz. Ei vor avea sprijinul meu total”, a scris Serena pe contul ei de Instagram.
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: serena williams , ilie nastase , serena ilie nastase
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...