VIDEO Pironkova a triumfat la Sydney: "Mama, tata, avem un trofeu!"
10.01.2014, 14:51Surpriză mare în turneul de la Sydney! Bulgăroaica Tsvetana Pironkova, venită din calificări, nu s-a oprit până nu a ridicat trofeul. Învinsa numărului 107 WTA a fost nemţoaica Angelique Kerber, favorita numărul cinci a competiţiei.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
De o oră şi 38 de minute a avut nevoie Pironkova pentru a câştiga prima finală WTA din carieră. Deşi şi-a cedat de două ori serviciul în debutul partidei, Pironkova a reuşit trei break-uri în primul set, pe care şi l-a adjudecat cu 6-4. Scenariul s-a repetat şi în actul secund. Kerber a pierdut din nou cu 4-6, iar bulgăroaica a intrat în posesia unui cec în valoare de 120.000 de dolari şi a 470 de puncte WTA. Pironkova a fost copleşită de emoţii la decernarea trofeului.
"Cum să încep? Mama, tata, avem un trofeu. Vreau să dedic primul meu titlu unei persoane foarte speciale, care nu mai e printre noi, bunicului meu, Nikola. Ştiu că eşti aici în seara aceasta, te iubesc!", a declarat Pironkova.
Babos şi Safarova, învingătoare la dublu
Finala de dublu a fost câştigată de perechea formată din maghiara Timea Babos şi cehoaica Lucie Safarova. Cele două s-au impus în faţa principalelor favorite, italiencele Sara Errani şi Roberta Vinci.
Babos şi Safarova au câştigat primul set cu 7-5, însă au cedat actul secund cu 3-6. În super tie-break, Babos şi Safarova au revenit de la 5-3 şi s-au impus cu 10-7. În urma succesului, cele două jucătoare vor primi 38.000 de dolari şi 470 de puncte WTA.
Etichete: sydney , pironkova , pironkova castigatoare la sydney , turneu sydney castigatoare , pironkova sydney digi sport
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...