VIDEO Djokovic l-a învins pe Nadal (6-3, 6-4) şi a câștigat a doua oară consecutiv Turneul Campionilor
12.11.2013, 00:38Novak Djokovic a câștigat pentru a doua oară consecutiv Turneul Campionilor de la Londra, unde l-a învins în finală pe Rafael Nadal, numărul 1 mondial, scor 6-3, 6-4, la capătul a oră și 36 de minute de joc. Finala a fost la discreția sârbului, de la primul până la ultimul schimb.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Djokovic a încept foarte montat meciul. Și-a făcut ușor primul serviciu, apoi a realizat primul break al întâlnirii și s-a distanțat rapid la 3-0. Nadal a revenit la 3-3, dar a cedat un nou break pentru 3-5, iar sârbul, locul 2 în lume, a închis setul fără probleme.
Manșa secundă s-a desfășurat după aceleași coordonate. "Djoker" a fost excelent la serviciu, chiar dacă a încheiat cu o frecvență de doar 65%, iar Nadal nu a găsit șansele de break necesare pentru a relansa partida. Ibericul și-a pierdut din nou serviciul în debutul setului, iar jucătorul din Serbia nu a mai scăpat controlul partidei, încheind turneul cu un sec 6-3, 6-4. Șase ași a lovit Djokovic, în timp ce Nadal s-a oprit la unul singur, oferind 11 șanse de break (trei concretizate).
"Bună seara, vreau să încep prin a-l felicita pe Rafa pentru sezonul extraordinar și pentru faptul că este pe locul 1 în lume. Vă mulțumesc că aveți această pasiune pentru sport, pentru a veni aici la toate meciurile de simplu și de dublu. Vă mulțumesc pentru sprijin! Este un loc grozav pentru a termina sezonul. Cu siguranță ne vedem și la anul. Mulțumesc echipei mele, antrenorilor, dar și oamenilor dragi și apropiați mie. Poate credeți că este un sport individual, dar succesul nu poate fi obținut fără sprijinul celor din lojă, care sunt alături de mine", a declarat la final Novak Djokovic, în aplauzele spectatorilor prezenți în tribunele arenei "O2".
VIDEO CEREMONIA DE PREMIERE
"Serviciul a făcut diferenţa, Novak a servit mult mai bine. Eu nu am fost deloc constant, el a jucat mult mai bine şi a meritat pe deplin victoria. Nu am fost favoritul în acest meci şi din păcate s-au adeverit previziunile. Novak este un jucător fantastic pe orice suprafaţă, iar aici se simte foarte bine, lucru arătat şi în finală.
Rivalitatea dintre noi este ceva unic, nu s-a mai întâmplat asta în istoria tenisului, să jucăm 39 de meciuri şi aproape toate au fost finale sau semifinale. Dacă te uiţi la clasament ai putea spune că noi doi am dominat anul, însă eu sunt sigur că altfel ar fi stat lucrurile dacă Andy (Murray) ar fi fost în deplinătatea forţelor. Să nu uităm că a câștigat Wimbledon şi a ratat ultimele 3 luni din circuit, dar şi Roland Garros şi Roma.
La finalul acestei luni voi face analize detaliate la genunchi, de durut nu mă mai doare decât rar, dar trebuie să fim siguri. Sper să decurgă totul bine şi să fiu sută la sută pregătit pentru Australian Open.", a afirmat Nadal la conferința de presă de la finalul meciului.
Scorul la meciurile directe dintre cei doi este acum 22-17 în favoarea lui Nadal, iar Djokovic încheie anul cu un bilanț de 72 de victorii și 9 eșecuri (50 - 5 pe hard). Nadal are 75 de victorii și 7 eșecuri, doar patru dintre ele pe suprafața dură.
Pentru sârb a fost cea de-a 22-a victorie consecutivă în circuitul ATP, el reușind să cucerească în ultimele săptămâni și titlurile consecutive de la Beijing, Shanghai și Paris. Ultimul său eșec: în finala de la US Open, suferit chiar contra lui Nadal, după un meci de patru seturi.
În cariera sa, Novak Djokovic a câştigat de trei ori Turneul Campionilor, performanţă realizată doar de şapte sportivi în istoria ATP.
VIDEO REZUMATUL PARTIDEI
Etichete: novak djokovic , djokovic , rafael nadal , djokovic turneul campionilor , nadal djokovic , turneul campionilor 2013 , nadal londra , turneul campionilor digisport , wta tour finals
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...