Simona a vorbit despre următorul meci de la Melbourne: "Sper să joc mai bine decât în primul tur"
19.01.2015, 17:38Simona Halep - Karin Knapp 6-3, 6-2. Favorita numărul 3 de la Australian Open s-a calificat destul de lejer în turul II al prezentei ediții.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Într-un interviu acordat pentru site-ul oficial al competiției, Simona a făcut o scurtă analiză a confruntării din runda inaugurală:
"Cred că am returnat bine, am fost mulțumită de rever. Nu a fost cel mai bun meci al meu, dar cred că am jucat bine, pentru că am învins una dintre jucătoarele bune din circuit.", a spus Halep.
A treia jucătoare a lumii o va întâlni în meciul următor pe Jarmila Gajdosova, o reprezentantă a gazdelor care a reușit în sfârșit să spargă gheața în 2015. Prezentă pentru a 10-a oară la rând pe tabloul principal de la Melbourne, sportiva de 27 de ani a câștigat primul meci din carieră la Australian Open, împotriva Alexandrei Dulgheru. Halep o va înfrunta pentru prima dată în circuitul WTA:
"Aștept un meci greu, este o jucătoare puternică, are un serviciu bun. Mă simt pregătită, sper să profit de șansele mele și să fiu mai bună pe teren decât azi.", este de părere sportiva din Constanța.
Alte întrebări din partea fanilor și răspunsurile Simonei:
R: Cum te simți din postura de favorită a treia a turneului, după Serena Williams și Maria Sharapova?
S.H.: Încerc să nu mă gândesc prea mult la asta, pentru că aș pune presiune pe mine. Vreau să fiu liniștită, să iau fiecare meci pe rând. Cred că am o șansă bună în acest an!
R: Care este cea mai bună prietenă a ta din circuit?
S.H. Nu am cea mai bună prietenă în tur, dar în ultima vreme am devenit prietenă bună cu Kvitova. Este o jucătoare și o persoană foarte bună.
R: Care este lovitura care îți place cel mai mult să o execuți?
S.H.: Backhandul în lungul liniei.
R: Care este locul tău preferat din străinătate?
S.H. Paris, pentru că acolo am avut performanțe bune, am câștigat la junioare, am jucat finala anul trecut. De asemenea, îmi place și pentru shopping.
R: Ce alte sporturi mai știi, în afara tenisului?
S.H.: Joc fotbal ocazional, iar când am fost mai mică am jucat handbal.
Etichete: simona halep , simona halep australian open , australian open 2015 , halep gajdosova live
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...