Halep are șansa să revină pe locul 2 în lume! Cum o poate depăși Simona pe Sharapova
24.03.2015, 22:58Simona Halep poate reveni pe locul secund în ierarhia mondială după turneul de la Miami! Ea a mai fost pe poziția a doua în lume între august și octombrie anul trecut.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Există însă două condiţii pentru ca Halep să ajungă pe locul 2 în clasamentul WTA. Românca trebuie să câştige titlul în Florida, iar Maria Sharapova să părăsească întrecerea cel mai târziu în faza sferturilor de finală.
Jucătoarea antrenată de Victor Ioniţă este încrezătoare după ce a cucerit trofeul la Indian Wells. Halep a punctat chiar şi la impresia artistică. Două dintre loviturile româncei au fost incluse în topul celor mai spectaculoase puncte de la turneul californian realizat de WTA.
Prima este din meciul cu Varvara Lepchenko, iar cea de-a doua este un rever în diagonală din sfertul de finală împotriva Carlei Suarez Navarro.
"Ea este posesoarea unei condiții fizice de excepție, se mișcă extraordinar și este o luptătoare. Aș putea spune, între ghilimele, Halep este ca un pitbull care, când te prinde acolo, nu îți dă drumul până nu te bate", a spus George Cosac, președintele Federației Române de Tenis.
Etichete: halep sharapova , halep locul 2 wta , halep stire digi sport , halep miami tenis turneu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Actorul Hudson Meek, cunoscut mai ales din filmul „Baby Driver”, a murit după ce a căzut dintr-o...