După Halep, Cibulkova a spulberat-o și pe Radwanska și va juca finala Australian Open cu Na Li
23.01.2014, 09:15Dominika Cibulkova (foto) își continuă parcursul de vis la Australian Open și a devenit prima jucătoare din Slovacia care va juca o finală de Grand Slam, după ce în semifinale a învins-o pe Agnieszka Radwanska.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Adversara din meciul pentru titlu la Melbourne va fi Na Li, chinezoaica învingătoare în prima semifinală în fața canadiencei Eugenie Bouchard.
Agnieszka Radwanska era favorită la începutul disputei cu Dominika Cibulkova, dar a fost surprinsă total de agresivitatea adversarei sale, care a avut 21 de lovituri direct câștigătoare, față de doar 12 ale polonezei. La final, jucătoarea care în sferturi o eliminase pe Simona Halep s-a impus cu 6-1, 6-2, după doar o oră și zece minute.
Aproape egal raportul greșelilor neforțate, 20 Cibulkova, 24 Radwanska, dar eficineță decisivă pentru slovacă la șansele de break. Acestea au fost egale, câte nouă de fiecare parte, dar Cibulkova a valorificat șase, iar Radwanska una singură.
Favorită 20 a întrecerii de la Antipozi, Dominika Cibulkova reușește cea mai bună performanță a carierei, în palmres având o semifinală la Roland Garros, în 2009. La Melbourne, în acest an, ea a câștigat un singur meci în trei seturi, optimile cu Maria Sharapova, în rest depășindu-și adversarele în minim de seturi.
Na Li n-a fost la fel de expeditivă în prima semifinală a zilei, contra canadiencei Eugienie Bouchard, având nevoie de o oră și 26 de minute pentru o victorie altfel clară ca scor, 6-2, 6-4. Astfel, chinezoaica în vârstă de 31 de ani va juca a treia finală la Melbourne, pe primele două, în 2011 și 2013, pierzându-le la Kim Clijsters, respectiv Viktoria Azarenka.
Împotriva lui Bouchard, Li a avut nu mai puțin de 35 de lovituri câștigătoare, față de 10 ale canadiencei, dar și cu nouă erori neforțate mai mult, 23/14. 6-3 scorul break-urilor între cele două, practic diferența fiind făcută de experiența superioară a asiaticei, mai în vârstă cu 11 ani față de Bouchard.
Finala de sâmbătă de la Melbourne nu va fi primul meci dintre Na Li și Dominika Cibulkova: asiatica a câștigat toate cele 4 meciuri anterioare.
Etichete: tenis , na li , cibulkova , dominika cibulkova , finala australian open , ausralian open , tenis melbourne
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Moscova „nu este...