Dezvăluirile Mariei Sharapova: "În ultimul an, am băut mai mult alcool decât în toţi anii trecuţi"
19.03.2017, 21:27Maria Sharapova se pregăteşte de revenirea în circuitul profesionist, după suspendarea pentru dopaj primită la jumătatea anului lui 2016. Rusoaica recunoaşte că în perioada în care nu a putut juca tenis, s-a bucurat din plin de timpul liber pe care l-a avut.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
"În ultimul an, cantitatea de alcool pe care am consumat-o este, probabil, mai mare decât toată cantitatea din anii trecuți. Dar s-a întâmplat astfel pentru că am avut o viață socială.
Chiar am avut întâlniri cu mai mulți bărbați în aceeași perioadă. Nici nu știam cum e. A fost ceva cu totul nou și mi-a plăcut", a povestit Sharapova, în ediţia americană a revistei Vogue.
Fostul lider mondial a vorbit şi despre relaţia pe care a avut-o cu bulgarul Grigor Dimitrov: "Nu ne mai văzuserăm din vara lui 2015, dar ne-am întâlnit acum câteva luni într-un restaurant din New York și am stat de vorbă aproape cinci ore, până am închis acel restaurant. El e o parte însemnată din viața mea și e o persoană delicată și complicată".
Când vine vorba despre scandalul de dopaj în care a fost implicată, Sharapova spune că regretă faptul că "nu am avut un doctor care să-mi supravegheze medicația și obligațiile antidoping".
Revenirea în vârful tenisului mondial nu se anunţă deloc o misiune uşoară pentru jucătoarea de 29 de ani, dar rusoaica este pregătită pentru această provocare.
"Nu-mi este teamă că voi eșua în încercarea mea de a reveni. Dacă mi-ar fi teamă, nu m-aș mai întoarce. Nimeni nu mi-a zis că trebuie să fie în aprilie, am avut de ales. Nu o să fie o tragedie dacă nu o să câștig un meci. În trecut am adunat sute de succese", a eexplicat Sharapova.
Etichete: maria sharapova , suspendare , grigor dimitrov , dopaj , alcool
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...