VIDEO Jucătorii naţionalei de tineret au aprins lumânări la clubul Colectiv. "Nu putem fi indiferenţi"
10.11.2015, 19:02Jucătorii echipei naţionale de tineret nu au rămas îndiferenţi faţă de victimele tragediei de la clubul Colectiv, acolo unde au fost prezenţi marţi, alături de membrii stafului tehnic, pentru a aprinde lumânări în memoria celor 48 de tineri care şi-au pierdut viaţa în urma incendiului din 30 octombrie.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"E greu, aş fi preferat să merg cu echipa la inaugurarea unei autostrăzi Cluj - Bucureşti, decât să vin la un astfel de moment. E trist ceea ce s-a întâmplat. Am venit să punem o lumânare pentru cei ce nu mai sunt, să avem un gând bun pentru familiile care au rămas fără cei dragi.
Sunt convins că vor trece greu peste aceste momente, sper să-i ajute Dumnezeu să fie puternici.
Noi, ca naţiune, nu putem fi indiferenţi faţă de un astfel de eveniment şi toată lumea vorbeşte despre acest lucru. Îmbucurător este faptul că a început să se mişte ceva în România vizavi de problemele care sunt. Păcat că a trebuit să se întâmple o astfel de tragedie ca să trezească tot poporul", a declarat selecţionerul Cristi Dulca.
"Sincer, nu am cuvinte, sunt trist şi alături de familiile îndoliate şi de cei care sunt în viaţă şi se zbat în spitale. Eram în cantonament, a doua zi am văzut ceea ce s-a întâmplat şi nu ştiam ce să mai zic. Încercam să nu mă gândesc pentru că aveam meci în ziua aia. Voiam să mă concentrez, dar nu poţi să treci peste aşa ceva.
E de nedescris. Se vorbeşte şi în Italia de această tragedie. Sper ca vineri să obţinem o victorie pe care să le-o dedicăm victimelor. Vom juca cu gândul la ei şi vom ţine un moment de reculegere. Această tragedie ne va urmări mult timp", a comentat şi George Puşcaş.
VIDEO CU TRICOLORII ROMÂNI LA CLUBUL COLECTIV
Etichete: colectiv , tricolori u21 , tricolori colectiv
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...