Starurile lui PSG refuză să revină în Franța după evenimentele de la Paris. Ce spun jucătorii lui Blanc
15.11.2015, 10:53Atentatele teroriste de la Paris în care și-au pierdut viața peste 120 de persoane și alte aproape 200 au fost rănite, i-au marcat serios pe o parte din jucătorii străini legitimați la campiona PSG. Presa internațională anunță că mai mulți fotbaliști refuză să revină în capitala Franței din cauza celor petrecute vineri noapte.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Este vorba de fundașul brazilian David Luiz și de atacantul uruguayan Edinson Cavani. Aflați în America de Sud alături de echipele naționale ale țărilor pe care le reprezintă, cei doi au transmis, fie direct, fie prin intermendiul unor apropiați, că nu-și mai doresc să continue la PSG din cauza incidentelor petrecute pe 13 noiembrie.
"Iubita mea dar și câțiva membri ai familiei mele sunt la Paris. Sunt cu toții foarte speriați și triști. Nu știu ce voi face sau dacă mă voi întoarce la Paris. E datoria mea să joc pentru PSG pentru că acolo muncesc practic, dar dacă ar fi după mine nu m-aș întoarce acolo" a declarat fundașul pentru care PSG a achitat celor de la Chelsea nu mai puțin de 50 de milioane de euro în vara lui 2014.
David Luiz a jucat de atunci 56 de meciuri în tricoul campioanei Franței. În tot acest timp fundașul brazilian a marcat 6 goluri și a oferit colegilor săi două pase decisive.
Spre deosebire de apărătorul de 28 de ani, Cavani nu a făcut nicio declarație publică legată de întoarcerea sa la Paris, însă a recunoscut într-o discuție cu Alvaro Gonzalez că "ar prefera să nu revină în capitala Franței" și că "tot ce s-a întâmplat acolo este oribil".
Cavani a fost cumpărat de PSG de la Napoli, în vara lui 2013. Parizienii au achitat în schimbul său aproape 65 de milioane de euro. Randamentul uruguayanului nu a fost neapărat cel dorit, cel puțin în primele două sezoane. Chiar și așa, cifrele sud-americanului în capitala Franței sunt destul de bune. În 112 meciuri a marcat 65 de goluri și a dat 10 assist-uri.
Etichete: psg , edinson cavani , david luiz , atentate paris
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...