Video Prodan, "zâmbetul Generației de Aur"! Amintiri cu Batistuta: "Lasă pe mine, nu îţi face probleme"
18.11.2016, 00:14Trecerea în neființă a lui Daniel Prodan a fost un șoc pentru foștii jucători din ”Generația de Aur”. ”Didi” a încetat din viață la doar 44 de ani, în urma unui infarct suferit miercuri seara. Fostul internațional a încetat din viață la reședința sa din Voluntari.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Gabi Balint, secund la națională, pe vremea când Prodan juca pentru prima reprezentativă la World Cup 1994, l-a descris pe fostul jucător al Stelei ca fiind ”zâmbetul Generației de Aur”.
"E foarte greu să vorbesc despre un om cu care ai trăit intens multe momente. Nu am jucat cu el, am fost secund la naţională. Era tot timpul voios şi sincer nu pot să cred că nu mai e. Eu, dacă închid ochii şi mă gândesc la el, îl văd zâmbind.
Îl văd spunând o glumă, a fost foarte talentat şi spontan din acest punct de vedere. Aşa a fost mereu. Chiar şi când era mai greu, ţin minte că intra accidentat în teren şi spunea râzând că nu are nimic. A fost un ardelean voios şi aşa va rămâne în amintirea mea", a declarat Gabi Balint la Fotbal Club.
Balint a povestit un episod întâmplat înaintea meciului cu Argentina când i-a transmis lui Iordănescu că nu va avea probleme cu Batistuta. Expertul Digi Sport spune că Prodan era cel care întreținea atmosfera la echipa națională și era mereu cu zâmbetul pe buze.
"A fost un foarte bun fundaş, foarte disciplinat. Ţin minte în America, jucam cu Argentina, cu Batistuta. Şi l-a întrebat Iordănescu: <<Băi, poţi?>>. Îi transmitea el antrenorului o linişte pe care nu o ai în faţa unui adversar atât de important <<Lasă pe mine, nu îţi face probleme>>.
Era acceptat de toţi în vestiar, era spiritul echipei. În momentele mai grele venea cu câte o glumă, venea cu ceva astfel încât să te scoată din acea tensiune. Nu cred că a existat vreun fotbalist să nu îl simpatizeze", a mai spus Balint.
Daniel Prodan va fi înmormântat sâmbătă, 19 noiembrie, începând cu ora 14:00, la Cimitirul ”Sfântul Ilie” din Pipera. Până atunci, familia Prodan a fost de acord și chiar s-a ocupat de toate diligențele pentru ca trupul neînsuflețit al lui ”Didi” Prodan să fie depus vineri, 18 noiembrie, la Zona Vip a ”Arenei Naționale”, între orele 10:00 și 18:00.
Vezi mai jos un montaj emoţionant, realizat de colegii de la Digi Sport Special.
Etichete: gabi balint , daniel prodan , balint prodan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...