Niculae: "Eram cu Jardel, când Boloni ne-a spus că acest puşti e mai bun ca noi doi la un loc"
08.02.2017, 09:39Marius Niculae (35 de ani) s-a lăsat de fotbal, dar amintirile despre cea mai frumoasă perioadă din cariera sa nu-i dau pace. Fostul atacant, care a contribuit activ la cel mai recent titlul de campioană câștigat de Sporting Lisabona, în 2002, și-a adus aminte de faptul că l-a avut coleg și pe Cristiano Ronaldo.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Nimeni nu avea încredere, la acea vreme, în actualul star al celor de la Real Madrid. Niculae, bun prieten atunci cu Jardel, chiar făcea glume pe seama portughezului. O singură persoană a văzut în el un potențial maxim iar acesta a fost Ladislau Boloni, fostul antrenor al lui Sporting, cel care l-a și promovat în primul 11.
”N-am cum să uit un astfel de moment. Eram cu Jardel, la antrenament, când Boloni ne-a spus: ’fiți atenți la puștiul ăsta! Este mai bun ca voi doi la un loc!’
M-am uitat îndoielnic la copilul ăla aflat la pubertate, în timp ce Jardel i-a spus lui Loți cu disperț: ’Pleacă de aici cu prostiile astea!’”, a rememorat Niculae pentru site-ul eusunt12.ro.
A fost nevoie însă de o singură ședință de pregătire pentru ca atât ”Săgeată”, cât și Jardel să-și schimbe părerea despre Ronaldo.
”Genial! De la prima minge primită se vedea că are stofă. L-a zăpăcit pe săracu’ Rui Jorge, i-a dat-o printre picioare lui Barbosa și l-a pus în fund pe Bento. Atunci și-a dat seama și Jardel cât de multă dreptate avea Loți.
’Ăsta ne scoate din echipă!’, mi-a spus mai apoi Jardel”, a continuat Niculae.
Talentat peste măsură, Ronaldo era totuși un copil și se comporta ca atare. ”Îl poreclisem ’Plângăciosul’! Era extrem de sensibil. Se supăra pe mine când i-o ’băgam’ pe aia că e mai mare decât pare în realitate.
Era turbat de atunci cu trasul la sală. Până să vină el, nu era nimeni mai tare ca mine. Îți dai seama, o viață întreagă am făcut judo. Dar Cristiano trăgea la fiare mai tare ca mine. Eram uluit!
Așa că glumeam și îi spuneam că pare mai mare decât cei 17 ani din realitate, că mergea cu barca între Madeira și Lisabona și așa făcea doi-trei ani. Se supăra, dar îi trecea repede. Atunci, eu eram un simbol al lui Sporting și îi plăcea să stea pe lângă mine.
Acum, eu sunt onorat că i-am fost coleg de cameră”, a mai spus Marius Niculae.
Etichete: marius niculae , marius niculae boloni , marius niculae ronaldo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...