Video Exclusiv Imagini de colecție cu vizita pe care tricolorii i-au făcut-o Regelui Mihai, în 1994! ”Moment unic în viața noastră!”
14.12.2017, 22:26Naționala de fotbal a României a avut ocazia unică, în urmă cu 23 de ani, de a-i face o vizită Regelui Mihai la fosta reședință a acestuia de la Versoix, din Elveția. Era iarna lui 1994, tricolorii erau calificați la Cupa Mondială din Statele Unite ale Americii, iar oficialii FRF au ales Elveția pentru un cantonament de pregătire.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
”A fost practic un cantonament de readaptare la efort, care a cuprins și un amical, dar de fapt noi ne pregăteam pentru turneul din Asia. Am participat la un patrulater în Hong Kong, după care am avut amical și în Coreea de Sud.
Când am aflat, într-o dimineață, la micul dejun, că vom merge acasă la Majestatea Sa, am rămas surprinși cu toții. Știam că este Regele României, că a plecat din țară, dar nu știam exact și motivele”, a rememorat, pentru Digi Sport, Ilie Dumitrescu.
Tricolorii, vizibil emoționați, au avut bucuria și plăcerea de a da mâna cu Regele Mihai, aceasta fiind una dintre cele mai prețioase amintiri ce le-a rămas pe retină jucătorilor din generația de atunci a echipei naționale.
Discursul lui Anghel Iordănescu ținut în fața Regelului Mihai, în iarna lui 1994.
”Majestate, dați-mi voie, ca în numele delagației noastre, să vă mulțumesc pentru felicitarea pe care ne-ați adresat-o nouă imediat după victoria de la Cardiff (n. - cea în urma căreia România a obținut calificarea la CM ’94). A fost pentru noi o onoare și o cinste că dumneavoastră ați avut timpul necesar pentru a scrie acele minunate rânduri.
Vreau să vă spun că, pentru noi, fotbaliștii din România, este o mare bucurie această calificare. Vă spunem Majestate pentru că aproape toți cei care ne aflăm aici suntem niște copii, noi nu am avut acces la istorie, nu cunoaștem realitatea. Ne bucură că ați avut răgazul și este o mare onoare că ne-ați primit aici”, a spus Iordănescu, acum 23 de ani, după care i-a înmânat Regelui un fanion cu tricolorul și cu toate semnăturile jucătorilor de atunci.
VIDEO cu prima parte a reportajului
”Nu cred că a fost un act de curaj din partea noastră, nu exista niciun fel de presiune, noi am fost extrem de fericitți. Am mers la reședința Majestății Sale, am ciocnit un pahar, a fost ceva unic în viața noastră”, a mai povestit Ilie Dumitrescu.
Discursul Regelui Mihai ținut în fața tricolorilor
”Îmi pare foarte bine că pot să vă întâlnesc și să vă felicit nu numai pentru meciul de ieri, dar și pentru calificarea în Statele Unite, un lucru foarte important. Este și un fel de reeducare pentru generațiile viitoare, și sper ca tinerii din Românuia să dea dovadă de spriritul vostru”, a spus Regele Mihai
VIDEO cu a doua parte a reportajului
Sursa video: arhivă personală Pompiliu Popescu
Etichete: tricolori regele mihai , imagini unice regele mihai , regele mihai romania 1994 , in vizita la regele mihai
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...