Campioană europeană de volei, ucisă în Spania. Asasinii plătiţi: doi români!
29.05.2013, 14:39În urmă cu două săptămâni, pe 13 mai, fosta campioană europeană de volei cu naţionala Olandei, Ingrid Visser (36 de ani), a fost dată dispărută din hotelul său din Murcia, împreună cu partenerul său de viaţă, Lodewijk Severein. După patru zile, pe 17 mai, poliţia spaniolă a fost alertată, începând căutările cuplului de olandezi, iar timp de aproape zece zile eforturile au fost zadarnice.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În cele din urmă, duminică noaptea, 26 mai, au fost găsite două cadavre îngropate într-o livadă de lămâi din Alquerias (Murcia). După cercetările de rigoare, s-a ajuns la concluzia că cele două cadavre aparţineau celor doi olandezi dispăruţi.
Olandezii erau datori o sumă mare de bani fostului preşedinte al clubului din Murcia
În următoarele zile, în urma anchetei, au fost arestaţi un spaniol de 30 de ani (proprietarul terenului pe care fuseseră găsite cadavrele), fostul preşedinte al clubului Voleibol 2005 Murcia (la care Visser jucase în perioada 2009-2011), Juan Cuenca, şi doi români, autorii crimei, în vârstă de 47 şi 60 de ani, pe nume Constantin Stan, respectiv Valentin Ion.
Cei doi români fuseseră angajaţi de Juan Cuenca, fostul "şef" al olandezei la Club Voleibol 2005 Murcia, căruia se pare că cei doi olandezi îi datorau o sumă mare de bani, potrivit primelor cercetări ale poliţiei.
Românii au torturat victimele înainte de a le ucide
Criminalii plătiţi români şi-au torturat victimele înainte de a le ucide. Capetele olandezilor au fost găsite desprinse de trup, dinţii lui Lodewijk Severein fuseseră smulşi din gură, iar trupurile au fost ciopârţite cu o drujbă. În plus, se presupune că femeia ar fi putut fi însărcinată, dat fiind că vizita lor în Murcia fusese făcută cu scopul unei vizite la o clinică de inseminare artificială, la care fosta sportivă mai venise în trecutul apropiat.
Juan Cuenca şi cei doi români - care, surprinzător, nu aveau antecedente penale - au fost arestaţi şi trimişi de un judecător din Valencia (oraş în care domiciliau Valentin Ion şi Constantin Stan) în închisoare fără posibilitate de cauţiune. Cazul este în continuare deschis, iar cercetările poliţiei spaniole, în colaborare cu cea olandeză, continuă.
Ingrid Visser a fost campioană europeană cu naţionala de volei a Olandei în 1995 şi vicecampioană în 2009. În plus, voleibalista a câştigat de trei ori titlul naţional în Olanda, cu VVC Vught, în 1996 şi 1997, respectiv cu Martinus Amstelveen, în 2008, de patru ori campionatul spaniol, în 2003, 2004, 2005 şi 2006 (cu Hotel Cantur, Spar Tenerife şi CAV Murcia 2005), printre alte trofee.
Etichete: romani , olandezi , ingrid visser , lodewijk severein , fosta voleibalista , fosta campioana europeana , criminali , asasini , valentin ion , constantin stan , juan cuenca , voleibol 2005 murcia , transat , ciopartit , cadavre , disparuti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...