Detalii îngrijorătoare despre starea lui Michael Schumacher la trei ani și jumătate după accident
24.06.2017, 17:41La aproape trei ani și jumătate după accidentul pe care l-a suferit la schi, în stațiunea franceză Meribel, Michael Schumacher se află în continuare în comă, iar șansele ca acesta să își revină sunt foarte mici.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Recent, o publicație spaniolă (Las 2 Orillas) a publicat detalii îngrijorătoare despre starea de sănătate a fostului star din Formula 1. Ibericii au scris că germanul cântărește în prezent doar 45 kg și măsoară doar 1,60 metri (cu 14 cm mai puțin decât măsura în mod obișnuit), nu poate vorbi și respiră artificial doar datorită celor 15 specialiști care îl asistă zi și noapte în vila familiei din Gland, din apropierea Lacului Geneva din Elveția.
Aceștia mai scriu că soția sa speră în continuare într-un miracol și încearcă în fiecare zi să îl ducă în grădină cu ajutorul unui scaun cu rotile. ”Fiecare încercare e un eșec”, mai scriu spaniolii.
Vila familiei lui Michael Schumacher continuă să fie bine păzită, pentru a nu le permite jurnaliștilor sau a altor curioși să se apropie. Fostul septuplu campion din Formula 1 este vizitat doar de fratele său Ralf, alți membri ai familiei și de prietenii foarte apropiați precum Flavio Briatore, Ross Brawn sau Jean Todt.
Pe lângă informațiile oferite de Las 2 Orillas, Diario Gol mai scrie că familia lui Schumacher suportă costuri de aproximativ 100.000 de euro pe lună cu tratamentul fostului pilot.
Apropiații lui Schumacher fac însă tot posibilul ca în presă să apară cât mai puține detalii despre starea acestuia de sănătate. Recent, publicația germană Bunte a fost amendată cu 50.000 de euro după ce a publicat informații false, cum că fostul pilot ”va putea merge din nou”, după accidentul suferit la schi.
Etichete: accident , michael schumacher , sanatate , schi , stare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...