Naționala de handbal, din nou la Jocurile Olimpice după 8 ani: ”Realizare fantastică pentru România!”
20.03.2016, 01:00VIDEO România - Uruguay 36-19. Naționala de handbal a României va participa iar la Jocurile Olimpice după o pauză de 8 ani. Elevele lui Tomas Ryde și-au asigurat calificarea la Rio, după a doua victorie repurtată în turneul preolimpic și după victoria Muntenegrului cu Danemarca, scor 26-22.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 2
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Sportivele tricolore au sărbătorit cu șampanie calificarea la JO, după care au postat pe rețelele de socializare mai multe mesaje prin care și-au exprimat bucuria unui astfel de rezultat notabil.
”CALIFICARE! Suntem foarte fericite pentru faptul că la capătul primelor două meciuri din acest turneu preolimpic am reuşit să ne atingem scopul, calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio.
Sunt mândră că fac parte din această generaţie de jucătoare.
Sunt mândră că am pus umărul la această calificare.
Sunt mândră că sunt româncă. Toţi ca unul, orice ar fi, pentru România!”, a scris Eliza Buceschi.
În timp ce tehnicianul suedez și Valentina Ardean-Elisei au postat același mesaj ”Rio - here we come, Hai Romania!”, Aneta Udriștoiu a ținut să le mulțumească celor care au susținut această generație.
”Victoria de astăzi şi cea a naţionalei Muntenegrului ne-au adus calificarea mult dorită la Jocurile Olimpice de la Rio înainte de ultimul meci. Suntem extrem de fericite că am reuşit să facem visul să devină realitate. Nu vom ezita în confruntarea de duminică să ne perfecţionăm şi mai mult aptitudinile!
Va fi un test util, din care sperăm să ieşim câştigătoare, pentru că dorinţa noastră este să fim cele mai bune. Avem încredere maximă în potenţialul nostru. Vă mulţumim enorm pentru toată susţinerea oferită. Am simţit în fiecare clipă că sunteţi alături de noi în drumul spre marele vis. Împreună suntem puternici. Împreună pentru Rio. Hai România!”, a postat Udriștoiu.
De departe. mesajul reprezentativ a fost postat de mai multe jucătoare pe contul oficial al Federației Române de Handbal.
”Împreună pentru Rio. Hai România!”
”Este un obiectiv îndeplinit, ce pot spune mai mult? Asta ne doream şi s-a întâmplat. E un obiectiv îndeplinit în condiţiile în care a fost un drum plin de greutăţi, multe. Este o seară fericită. Personal, mă simt împlinit, pentru că este o realizare fantastică pentru România după 8 ani de la ultima participare la Jocurile Olimpice.
Este o confirmare a handbalului românesc. Dacă aş fi acum cu fetele faţă în faţă le-aş spune un singur cuvânt: bucuraţi-vă!”, a declarat Alexandru Dedu.
”COSR a sprijinit întotdeauna handbalul, iar aceasta este o seară nemaipomenit de frumoasă. Fetele s-au calificat, sunt minunate, a fost important şi că Muntenegru a demonstrat că este o echipă puternică, iar mâine jocul cu ele va fi o plăcere.
Nu am mai fost la Olimpiadă cu handbalul femininin din 2008, repet, este nemaipomenit. Am făcut şi pariu cu multă lume că ne vom califica şi, uite, suntem acolo. Cred că putem "împuşca" şi o medalie olimpică, nu contează ce culoare va avea”, a declarat preşedintele COSR, Alin Petrache.
”Am văzut şi meciurile noastre şi cel din seara asta dintre Muntenegru şi Danemarca şi parcă e mai greu la turneele preolimpice decât ar putea fi la Jocurile Olimpice, având în vedere valoarea adversarelor europene. Pentru noi, cred că a contat mult antrenorul Tomas Ryde, deja a trecut un an cu el la echipă, a început să le cunoască pe fete, le-a dat mare încredere. Să nu uităm că suntem o ţară latină şi nu e uşor. Cel mai mult la acest turneu preolimpic mi-a plăcut atitudinea lor, iar asta nu poate veni decât de la antrenor. Până acum, eram aşa, cum se spune... capul plecat, sabia nu-l taie şi alte asemenea, dar acum fetele au arătat atitudine”, a mai spus Petrache.
Preşedintele COSR a precizat că echipa naţională feminină va intra în continuare în programul olimpic de susţinere POL România.
”Toată echipa va intra în programul de susţinere POL România, care presupune o susţinere financiară lunară. Înseamnă până la urmă încă 20-25 de persoane care ne vor reprezenta la JO. Despre prime, în acest moment, pentru calificarea la JO, nu am ce spune. Ţine de federaţie, poate se va sesiza şi Guvernul, noi suntem cu recompensele după Jocurile Olimpice. Doamne ajută să avem medalii!”, a încheiat Alin Petrache.
Naționala feminină de handbal a României a participat la doar trei ediții ale Jocurile Olimpice:
1976, când a obţinut şi cea mai bună clasare, locul 4
2000, locul 7.
2008, locul 7.
Față de ediția de acum opt ani, din naționala României mai fac parte doar patru sportive: Florina Chintoan, Aurelia Brădeanu, Valentina Ardean-Elisei şi Cristina Neagu.
În 2008, România a obţinut calificarea la Jocurile Olimpice tot în urma participării la un turneu preolimpic, găzduit de Bucureşti, şi câştigat de sportivele noastre.
Etichete: reactii calificare handbal rio , romania calificare rio handbal , cristina neagu calificare rio
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un bărbat a fost împuşcat mortal, vineri, la o partidă de vânătoare din judeţul Vrancea. Potrivit...