Victorie categorică a naționalei masculine de handbal, în Finlanda
06.01.2016, 18:56Naţionala masculină de handbal a României a învins-o în deplasare pe cea a Finlandei cu categoricul scor de 34-21, miercuri, într-un meci din preliminariile Campionatului Mondial din 2017, Grupa a 2-a.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Partida a avut loc în oraşul Vantaa și la pauză scorul era 20-9 în favoarea românilor. Vali Ghionea a fost cel mai bun marcator, 7 reușite, în vreme ce Iuliu Csepreghi a înscris de 6 ori.
CM 2017 se va desfăşura în Franţa. România a fost eliminată de Finlanda în preliminariile Euro 2016, într-o dublă manşă.
Din Grupa a 2-a mai fac parte naţionalele Austriei şi Italiei. Pe 4 noiembrie, Austria a învins România cu scorul de 27-24, în localitatea Maria Enzersdorf. Pe 8 noiembrie, la Călăraşi, România a obţinut o victorie confortabilă, cu 35-22, în faţa Italiei. În următoarele sale meciuri, România va întâlni Finlanda (10 ianuarie) şi Austria (14 ianuarie), de fiecare dată la Baia Mare, apoi Italia, pe 16 ianuarie, în deplasare.
În clasament, tricolorii antrenați de Aihan Omer ocupă locul doi, cu 4 puncte din trei meciuri, prima fiind Austria, tot patru puncte, din două partide.
În faza următoare a preliminariilor merge mai departe doar formaţia clasată pe primul loc.
Etichete: romania handbal , romania handbal masculin , finlanda romania 21-34 , finalanda romania handbal masculin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...