România - Danemarca 29-29. Tricolorele au condus tot meciul, dar au fost egalate dramatic, în ultima secundă
09.12.2014, 10:39Naţionala feminină de handbal a României a terminat la egalitate cu formaţia Danemarcei, 29-29 (16-12), marţi seara, la Debrecen, în Grupa B a Campionatului European din Ungaria şi Croaţia - EURO 2014, după ce a primit gol în ultimele secunde de joc. În grupa B, România va mai întâlni Ucraina (11 decembrie, 19:15, LIVE TEXT pe digisport.ro).
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
România, cu Adriana Ţăcălie şi Cristina Neagu în mare formă, a făcut un meci foarte bun, mai ales în prima repriză, dar a cedat pas cu pas şi nu a reuşit să gestioneze un final care i-a părut favorabil, scăpând printre degete o victorie foarte importantă.
Debutul jocului a fost excelent pentru tricolore, care conduceau cu 4-0 în minutul 5. Danemarca a revenit în joc, dar echipa antrenată de Tadici a păstrat un avans de două-trei goluri pe tabelă, iar la pauză avansul era de patru goluri, 16-12, după ce ecartul maxim a fost de 5 (16-11, 26).
România a fost condusă pentru prima dată în minutul 51
În repriza secundă, România a început să cedeze teren, apărarea nu s-a mai ridicat la nivelul din prima parte şi Danemarca a reuşit egalarea în minutul 40 (20-20), după trei goluri consecutive. Tricolorele şi-au revenit, s-au desprins la 23-20 (44), dar au făcut iar pasul înapoi, primind patru goluri la rând, astfel că echipa noastră s-a trezit condusă, 23-24 (51).
S-a accidentat Ada Nechita
După momente de echilibru, trei goluri ale formaţiei noastre au dus scorul de la 25-26 (54) la 28-26 (57). România a condus cu 29-27 când mai erau două minute de joc, dar nu a reuşit să reziste până la final, primind două goluri. România a pierdut-o în prima repriză pe extrema dreapta Ada Nechita, care s-a accidentat la mâna dreaptă.
Au evoluat echipele:
România: Paula Ungureanu, Denisa Dedu - Oana Bondar, Crina Pintea (1 gol), Adriana Nechita (1), Cristina Neagu (10), Aurelia Brădeanu, Adriana Ţăcălie (10), Gabriela Perianu (1), Valentina Ardean-Elisei (1), Florina Chintoan (2), Laura Chiper (3). Selecţioner: Gheorghe Tadici.
Danemarca: Sandra Toft, Rikke Poulsen - Maibritt Kviesgaard (1), Susan Thorsgaard (2), Maria Fisker (8), Anne Mette Hansen, Mette Gravholt (3), Lotte Grigel, Pernille Holmsgaard, Line Anna Jorgensen (1), Kristina Kristiansen (1), Ann Grete Norgaard (3), Trine Jensen, Louise Spellerberg, Louise Burgaard (4), Stine Jorgensen (6). Selecţioner: Jan Pytlick.
Pentru calificarea în faza următoare a grupelor, România trebuie să nu piardă în fața Ucrainei (cea mai slabă echipă din grupă), în ultima etapă. Norvegia și Danemarca vor ocupa primele locuri. Din păcate, însă, riscăm să intrăm în grupele principale cu prea puține puncte, lucru care ar putea compromite șansele unui parcurs îndelungat la CE.
FOTO: Statistica jucătoarelor lui Gheorghe Tadici
LIVE TEXT
Min - 60. FINAL. Scor 29-29, după ce România a avut și două goluri avans în ultimele două minute. Finalul a fost incendiar.
România a avut 29-28 în minutul 59, dar nu a putut fructifica ultimul atac. Cu 30 de secunde rămase, danezele ne-au asaltat și au marcat golul egalizator prin Thorsgaard, când mai era o singură secundă de joc. România a terminat partida în inferioritate numerică, după un fault dur comis înainte de ultima fază. Din păcate, scăpăm victoria la limită.
Min - 58. GOOOL! România conduce cu 29-27 după un nou gol al Cristinei Neagu. Dar danezele înscriu pe o pătrundere în forță, prin Stine Jorgensen, iar scoruleste 29-27.
Min - 57. GOOL! Chintoan pivotează excepțional și înscrie singură cu portarul, profitând de superioritatea numerică. 28-26. Time out!
Min - 55. Șapte metri și eliminare! România poate înscrie! Da! Cristina Neagu nu greșește și are 9 goluri în această partidă. Cea mai bună marcatoare este Țăcălie, cu 10 reușite. 27-26
Min - 54. GOOOL! Neagu înscrie într-un moment extrem de important, pentru 26-26! Egalitate cu câteva minute rămase de jucat
Min - 52. Primim gol în superioritate numerică și Danemarca are 25-24. Moment slab pentru fetele lui Gheorghe Tadici, rezolvat din nou de Țăcălie, care înscrie de pe culoar! 25-25
Min - 51. România este condusă pentru prima dată în acest meci, scor 24-23, după un nou gol marcat de pe centru. Paula Ungureanu n-a avut nicio șansă. La atacul următor, Țăcălie face 24-24.
Min - 48. Scor egal. România irosește un avans important și este 23-23, după patru atacuri ratate la rând. Danezele transformă tot
Min - 46. Bară Danemarca! România e ocrotită de șansă la această fază și scorul rămâne 23-21. Avem posesia.
Min - 44. Gol Perianu, la prima sa aruncare în acest meci! Este 23-20 și România ia o opțiune importantă pentru victorie
Min - 42. Intervine Paula! Portarul nostru salvează o fază grea și avem mingea, la 22-20. Finalizează Neagu, dar șutul e respins
Min - 41. România are noroc! După un atac ratat, mingea ajunge în cele din urmă la Chiper, care înscrie puternic! 21-20
Min - 40. Scorul redevine egal, în minutul 40. Fisker înscrie din nou dintr-o poziție simplă, profitând de ratările României. 20-20
Min - 38. Cristina Neagu aruncă dintr-un fault clar, dar nu se fluieră nimic. Portarul reține, o angajează lung pe Fisker, care face 20-19.
Min - 37. Gol Cristina Neagu! Conducem cu 20-17 și avem un procentaj al aruncărilor de 69%. Din păcate, Chiper o scapă pe 9 metri pe Fisker, care marchează simplu. România joacă în inferioritate numerică
Min - 35. Avem 19-16! Chiper aruncă din extremă excelent și România reface avansul de trei goluri
Min - 33. Norgaard reduce din handicap, cu o aruncare de la 7 metri. România conduce cu 17-15, dar a început mai slab repriza
Min - 31. A început partea a doua, cu posesia danezelor, care au scos portarul pentru o construcție mai eficientă. Gol și 16-13
Min - 30. PAUZĂ! Avem avantaj de 16-12, dar scorul putea fi mai drastic. Fetele noastre au ratat trei atacuri succesive, dar apărarea și-a făcut treaba și avem o pauză liniștită.
FOTO: Statistica jucătoarelor lui Gheorghe Tadici la pauză
Min - 25. Este 15-11, după un nou gol al Cristinei Neagu. Ne apărăm grozav, interceptăm și marcăm prin Ardean-Elisei! 16-11. Danemarca a primit o penalizare de două minute, deci avem avantaj numeric
Min - 24. A marcat Cristina Neagu, a 4-a reușită a sa! Este 14-11 și recuperăm mingea grație Oanei Bondar
Min - 22. O veste proastă: Ada Nechita s-a accidentat la braț, iar în locul ei va intra o altă jucătoare. Pierdere foarte grea pentru România
# Adriana Țăcălie este cea mai bună jucătoare de până acum. A marcat cu toate cele 6 aruncări ale sale și are procentaj maxim
Min - 20. Norgaard transformă o aruncare de la 7 metri și avantajul României scade. 12-10 și avem mingea. Țăcălie înscrie și e 13-10
Min - 16. Neagu înscrie cu o aruncare care a atins 100 kilometri pe oră! Mingea se duce sub bară, fără șanse pentru portar. 11-8
Min - 15. Burgaard înscrie pentru 9-7, dar Adriana Țăcălie marchează la poarta cealaltă din cădere, pentru 10-7!
Min - 14. România înscrie din nou de la 7 metri, după o fază lucrată de Cristina Neagu. A înscris Chiper, 9-6! La faza următoare, România primește o eliminare de două minute, la Brădeanu
# Primul time-out al partidei, cerut de antrenorul nordicelor. Câte 12 șuturi a înregistrat fiecare echipă, cea mai bună marcatoare de pe parchet fiind Țăcălie, cu 3 reușite. O urmează Neagu (2) și Fisker (2). Ambele echipe au pierdut câte o posesie.
Min - 13. Gol România! Chintoan face 8-5 pe un contraatac rapid, după o forțare a danezelor, speculată cu pasa Paulei Ungureanu
Min - 11. Gravholt este angajată în fața porții și o execută pe Paula Ungureanu. 7-5. Ritmul partidei este foarte alert!
Min - 10. Gol România, Ada Nechita! De pe extremă, aceasta plasează mingea pe lângă portarul advers și avem 7-4
Min - 8. Gol România! Țăcălie face 6-3 cu o aruncare surprinzătoare. Apoi, cu o boltă, Fisker face 6-4.
Min - 7. Ne apărăm în 5+1, obținem mingea și atacăm din nou. Danezele reușesc al doilea gol, după pătrunderea lui Jorgensen. 5-2
Min - 5. 4-0 pentru România! Încă o aruncare de la șapte metri transformată de tricolore, care au început extraordinar. Avem procentaj de 80% al aruncărilor, o cifră cu adevărat impresionantă
Min - 3. Paula Ungureanu este de netrecut! România nu a primit gol în primele trei minute. 3-0 Cristina Neagu, de la 7 metri!
Min - 2. 2-0 pentru România! Pintea înscrie după o pasă primită pe centru de la Cristina Neagu. Start excelent al tricolorelor
Min - 1. România are prima minge, dar Cristina Neagu ratează prima aruncare. Rămânem în posesie
# După intonarea celor două imnuri, partida poate începe! Fetele noastre par 100% concentrare. Să vedem cine are prima posesie...
Etichete: romania , danemarca , euro 2014 , campionatul european 2014 , live romania danemarca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...