News Alert Arena Națională se va redeschide cel mai târziu la 21 martie!
04.03.2016, 13:24În urma întâlnirii pe care Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal și Gino Iorgulescu, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, au avut-o cu Răzvan Sava, primarul interimar al Bucureștiului, s-a găsit o variantă ca ”Arena Națională” să fie redeschisă.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Astfel, Sava a declarat că cel mai mare stadion al țării va fi redeschis chiar luna aceasta.
”Voi găsi o altă soluție pentru a redeschide stadionul. Cel mai târziu la 21 martie vom redeschide Arena Națională. Dacă nu vor fi gata actele din partea Ministerului Dezvoltării, vom găsi alte soluții pentru a ne ține de promisiune”, a spus Sava la Digi 24.
Tot la Digi 24, Răzvan Sava a explicat și cum au decurs discuțiile cu Burleanu și cu Iorgulescu.
”I-am invitat pe reprezentanții FRF pentru a le prezenta situația din cazul Arenei Naționale. I-am asigurat că sunt primul care vrea redeschiderea acestui stadion. În acest moment, stadionul nu are autorizație de securitate la incendiu. Am depus la Ministerul Dezvoltării expertiza tehnică făcută la un laborator din Italia, creditat la nivel european.
În urma testelor făcute a reieșit că materialul este de Clasa B, deci este compatibil cu legislația în vigoare și, pe baza expertizei, trebuie să primim "agreement-ul" necesar astfel încât Arena Națională să poată primi autorizația de securitate la incendiu.
Îi solicit domnului vicepremier Dâncu să grăbească procedurile la minister, să obțină acel agrement. În 19 februarie am depus expertiza, așa că cel mai târziu la 19 martie am putea avea agrementul pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu.
Cel mai târziu pe data de 21 martie am putea redeschide stadionul”, a spus Sava.
În aceste condiții, amicalul România - Spania, programat la data de 27 martie, are șanse foarte mari de a se juca pe arena de cinci stele, dacă se va împlini promisiunea primarului interimar.
Etichete: arena nationala , se redeschide arena nationala , arena nationala se redeschide , razvan sava arena nationala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...