Exclusiv Steaua are antrenor! Ion Ion este tehnicianul ales de Lăcătuş
07.03.2017, 19:49UPDATE: 20:03: Conform surselor Digi Sport, Ion Ion, în vârstă de 63 de ani, va fi antrenorul lui CSA. Acesta a evoluat în tricoul Stelei în perioada 1971 - 1979, în care a câștigat două titluri de campion și două Cupe ale României. Ion va câștiga un salariu lunar de 1.500 de euro, unul care se apropie de anumite salarii din Liga 1.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
”Steaua mi-a dat foarte mult și i-am dat mult, doar eram suporterul lor din copilărie. Pe de altă parte, acolo era o disciplină militară ce n-ai văzut. Plus că, din când în când, mai venea șeful MApN, Ion Coman, care ținea aproape de echipă. Celor de la Armată chiar le păsa!”, spunea Ion Ion, cu doi ani în urmă, pentru evz.ro.
Coechipierii lui Ion Ion spun că acesta a fost unul dintre cei mai înzestraţi jucători români, considerându-l ca tehnică superior lui Iordănescu și lui Liță Dumitru. Acesta a și fost căpitanul Stelei (vezi foto sus).
El a antrenat în trecut lotul născut în '85-86 al naţionalei şi a cochetat cu o echipă din Dubai (Emiratele Arabe Unite).
Sursă foto: evz.ro
Steaua are antrenor. În direct la Digi Sport, în cadrul emisiunii Fotbal Club, Marius Lăcătuş, coordonatorul noului club al Armatei, a anunţat că a ajuns la un consens cu un tehnician pentru a prelua echipa proaspăt înfiinţată.
Deşi în trecut s-a vorbit intens despre posibilitatea ca Falemi să fie cel desemnat să aducă formaţia în Liga 1, în cele din urmă negocierile dintre părţi s-au întrerupt, iar Lăcă a ajuns la un numitor comun cu alt antrenor. Acesta va semna pe doi ani, cu posibilitatea de prelungire pentru încă doi ani, în măsura în care obiectivul e atins (promovarea succesivă).
"Am ales antrenorul. Va avea loc o conferință de presă în care acesta va fi anunțat. Dar pot să vă spun un singur lucru: avem un antrenor. Este un fost jucător al Stelei care a antrenat şi în străinătate şi a antrenat la naționala de juniori. Dar nu vă pot spune cine este. Am discutat cu mai mulți antrenori, dar nu am ajuns la un acord, pentru că erau antrenori care sunt prinși cu diverse proiecte. Ne-am dorit ca în luna martie să numim antrenorul pentru a se putea ocupa de selecție. Noul antrenor a antrenat în țările arabe, este un antrenor cu experiență. Am discutat de mai multe ori cu el. Cred că pentru a construi o nouă echipă avem nevoie de un antrenor cu experiență”, a declarat Lăcătuş, la Fotbal Club.
Ministerul Apărării Naţionale a decis să înfiinţeze din acest an secţia de fotbal seniori în cadrul CSA Steaua, coordonată de Marius Lăcătuş, după ce MApN a obţinut în justiţie marca Steaua, folosită ilegal din 2003 încoace, conform deciziei oamenilor legii, de echipa patronată de Gigi Becali.Ministerul susţine că noua echipă va beneficia şi de palmaresul Stelei de până în 2003, care include Cupa Campionilor şi Supercupa Europei.
Etichete: lacatus , lacatus steaua , steaua nou antrenor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...