Primăria Capitalei nu îşi asumă redeschiderea Arenei Naţionale "pe propria răspundere"
19.02.2016, 14:20Primăria Capitalei nu vrea să îşi asume redeschiderea Arenei Naţionale pe "propria răspundere" până când nu va exista o soluţie legală clară care să permită, din nou, organizarea competiţiilor sportive, a declarat purtătorul de cuvânt al PMB, Alexandru Ichim.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Ieri a avut loc o întâlnire la Ministerul Dezvoltării, la care au participat şi reprezentanţii ISU. S-au ridicat două probleme: măsurile de siguranţă care pot fi luate pentru organizarea evenimentelor şi forma legală de redeschidere a Arenei Naţionale", a spus Ichim, pentru MEDIAFAX.
De asemenea, el a adăugat că până în acest moment situaţia Arenei Naţionale a rămas neschimbată, neexistând încă o autorizaţie de securitate la incendiu, aşa cum prevede legea.
În aceste condiţii, s-a discutat în cadrul întâlnirii de joi, 18 ianuarie, redeschiderea stadionului doar cu asumarea "pe propria răspundere" a Primăriei Generale. Acest lucru, a spus Ichim, înseamnă printre altele suplimentarea forţelor de ordine, control sporit al spectatorilor şi un număr mai mic de participanţi la competiţiile sportive care s-ar putea desfăşura aici.
"Chiar şi aşa rămâne o problemă de fond. Redeschiderea stadionului fără autorizaţie înseamnă o încălcare a legii pe care primarul general, Răzvan Sava, nu vrea să şi-o asume. PMB va lua în discuţie redeschiderea stadionului doar dacă se găseşte o soluţie legală", a mai declarat purtătorul de cuvânt al PMB.
Etichete: arena nationala , aviz isu , primaria capitalei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...