Video Exclusiv Povești fabuloase cu Pițurcă și Dumitrescu! ”Ilie stătea numai pe lângă mine, avea gesturile mele”
23.03.2017, 22:53Victor Pițurcă a rememorat, la Digi Sport, cum a ajuns la Steaua și cum l-a convins conducerea de atunci a ”militarilor” să semneze cu roș-albaștrii. Fostul selecționer a dezvăluit că pentru a veni la Steaua, de la Scornicești, a cerut în mod special să fie lăsat să facă facultatea.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Pe lângă această dorință, Pițurcă a mai obținut și o ”aprobare pentru Aro”, pe care ulterior l-a vândut. Fosta glorie a Stelei și-a îndeplinit visul și a urmat cursurile Academiei Militare.
”Pe mine m-a adus la Steaua nea Imi. Țin minte că i-am învins pe cei de la Steaua când au venit la Scornicești, iar înainte de începerea campionatului am mai avut un turneu la București și m-au văzut. Pe mine m-a interesat în mod special facultatea.
Eu am crescut la Craiova, dar nu îmi doream să mă mai întorc acolo, eu voiam să joc la Steaua. Eu nu am cerut bani, am vrut să fac facultatea și o aprobare de Aro, am învățat și eu șmecheria asta de la domnul Halagian, atunci dacă primeai aprobare de Aro, îl vindeai după și luai bani buni. În decursul anilor am mai primit aprobări de Aro.
Cu cel pe care l-am primit după câștigarea Cupei Campionilor Europeni nu am făcut nicio șmecherie, l-am vândut la același preț. Eu voiam să fac facultate, asta era cel mai important. M-am înscris la Academia Militară și am făcut facultatea”, a declarat Victor Pițurcă la Digi Sport Special.
Prezent și el în studioul emisiunii Digi Sport Special, Ilie Dumitrescu, jucător crescut la Steaua, a povestit cum a trăit momentul în care a revenit la echipă după împrumutul la Scornicești și susține că l-a ”prins pe Dumnezeu de picior”.
”Eu am debutat la Steaua contra Craiovei, după care am fost împrumutat la Scornicești. Când m-am întors înapoi, i-am mulțumit lui Dumnezeu că m-au luat înapoi. Era foarte greu să joci, erau numai valori în echipă, ce pretenții să mai am. Când am venit am zis că l-am prins pe Dumnezeu de picior și mă rugam să-mi pot face loc în echipă”, a spus și Ilie Dumitrescu.
Cei doi și-au adus aminte și de perioada în care eroul din meciul cu Argentina a revenit la Steaua după împrumutl la Scornicești. Pițurcă a dezvăluit că l-a luat pe Dumitrescu sub aripa sa și i-a pus o vorbă bună la Iordănescu.
”Ilie stătea numai pe lângă mine, avea toate gesturile mele. Mai vorbeam și cu Iordănescu și-i spuneam: ”Puiule, mai bagă-l și pe Ilie, că eu cu el mă înțeleg bine” și l-a băgat, a dat și gol. Era talentat”, a mai spus Pițurcă, completat de Dumitrescu: ”Am jucat acasă cu Brașovul și am bătut, greu, cu 3-2, am dat două goluri, deci nu am dezamăgit. Am avut și curaj, se juca la antrenament 5 contra 2 și eu mă băgam la cei mai buni”.
Victor Pițurcă a jucat pentru Steaua timp de 6 ani, a evoluat în 174 de partide și a marcat 137 de goluri.
Ilie Dumitrescu a jucat pentru Steaua timp de 7 ani, a evoluat în 172 de meciuri, reușind să marcheze 74 de goluri.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: steaua , victor piturca , ilie dumitrescu , piturca steaua , dumitrescu steaua , piti ilie , piturca dumitrescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...