EXCLUSIV Vasaras este noul preşedinte CCA. Numirea, oficială după şedinţa CEx
09.07.2014, 16:51Grecul Kiros Vasaras este noul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor. Fostul şef al CCA, Alexandru Deaconu, va rămâne în cadrul comisiei ca director de dezvoltare, într-un departament nou înfiinţat. Numirea lui Vasaras va fi oficializată de votul Comitetului Executiv al FRF, care va avea loc vineri. În aceeaşi zi, conducerea federaţiei speră ca grecul să poată fi prezentat în faţa arbitrilor de la lotul A.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Aşa cum digisport.ro a anunţat încă din luna aprilie (DETALII AICI) noul preşedinte al FRF, Răzvan Burleanu, a avut o discuţie cu Vasaras şi, în cele din urmă, a găsit soluţii financiare pentru a-l aduce pe grecul de 48 de ani în fruntea CCA. Această idee a fost susţinută şi de Gino Iorgulescu, imediat după alegerea sa în fruntea LPF, în locul lui Dumitru Dragomir.
Vasaras era oricum pe ştatul de plată al FRF ca îndrumător din partea UEFA. Chiar dacă iniţial ar fi mers pe mâna unui fost arbitru nordic, Burleanu s-a răgândit în faţa unor argumente importante: Vasaras e la curent cu tot ce se întâmplă în arbitrajul românesc (şi-ar fi pus inclusiv antenă parabolică pentru a vedea toate meciurile din campionatul României) şi nu ar avea nevoie de acomodare, plus că s-ar plia mult mai uşor pe problemele existente într-o ţară din această parte a Europei.
Cine este Kiros Vasaras
Grecul Kiros Vasaras este un nume important în arbitrajul european. Din cauza unor probleme la spate, el a fost nevoit să renunţe la arbitraj la numai 41 de ani, când mai avea 4 ani în care putea fluiera la cel mai înalt nivel competiţional. de atunci se află în rândul membrilor conducerii arbitrajului de la UEFA.
Vasaras s-a apucat de arbitraj la 18 ani, urmând calea tatălui său, şi el fost arbitru FIFA. Juniorul a devenit arbitru internaţional în 1999 şi a strâns peste 80 de partide în numai 8 ani. A arbitrat în carieră o semifinală de UEFA Champions League şi una de Europa League, a fost prezent la turneul final al Campionatului Mondial din 2002, la Jocurile Olimpice din 2004 şi la Euro 2008. Iar mondialul din 2006 l-a ratat dintr-un motiv stupid: unul dintre asistenţii săi nu a trecut testele fizice!
Naţionala României are o amintire extrem de plăcută cu arbitrul grec. Cu el la centru, România a învins Olanda la Constanţa, 1-0 prin golul lui Dorin Goian, şi s-a calificat la turneul final Euro 2008.
Etichete: cca , presedinte cca , kiros vasaras , kiros vasaras la cca , noul presedinte al cca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântăreții de manele Bogdan Mocanu și Culiță Sterp și-au cerut scuze public după ce au postat pe...