Video S-a refăcut în timp record! Milik a revenit la antrenamentele lui Napoli, la 3 luni de la accidentare
12.01.2017, 17:42Arkadiusz Milik a primit undă verde pentru a reveni la antrenamentele lui Napoli, la trei luni după accidentarea suferită în partida Polonia - Danemarca, contând pentru grupa E a preliminariilor Cupei Mondiale 2018, grupă din care face parte şi naţionala României.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Atacantul de 22 de ani a suferit o ruptură a ligamentului încrucişat anterior de la genunchiul stâng, în finalul primei reprize din meciul cu Danemarca, pe care polonezii l-au câştigat cu 3-2 pe teren propriu, pe 8 octombrie 2016.
Accidentarea a survenit într-un moment excelent de formă pentru fotbalistul pe care vicecampioana Italiei l-a transferat de la Ajax Amesterdam. Milik reuşise să marcheze 4 goluri în şapte prezenţe în Serie A TIM şi de alte trei ori în două meciuri în Liga Campionilor.
Revenirea polonezului are loc după ceva mai mult de trei luni de la operaţie, conform celor mai optimiste previziuni ale medicilor, care au anunţat o pauză de 3-4 luni pentru colegul lui Vlad Chiricheş.
"Arek e vindecat! Poate reveni să se antreneze alături de restul grupului. Bine ai revenit!", a anunţat Napoli, prin intermediul unui tweet. De asemenea, gruparea din sudul Italiei a publicat şi un scurt video cu polonezul făcând câteva mişcări de încălzire.
La rândul său, Milik şi-a anunţat revenirea pe pagina sa de Facebook. "Mă pot antrena cu echipa! Sunt foarte fericit şi abia aştept să mă întorc pe teren. Vă mulţumesc pentru sprijin, l-am simţit în fiecare zi!", a scris atacantul formaţiei lui Maurizio Sarri.
Polonezul va avea, însă, serios de tras pentru a-şi recâştiga locul de titular pe San Paolo. În absenţa sa, Dries Mertens a fost folosit de mai multe ori ca "9" fals şi a avut prestaţii excelente. Belgianul este golgheterul lui Napoli în Serie A, cu 11 goluri.
De asemenea, în primele zile ale perioadei de mercato, gruparea de lângă Vezuviu l-a achiziţionat de la Genoa pe Leonardo Pavoletti, în schimbil căruia a plătit 18 milioane de euro.
E de aşteptat ca Arkadiusz Milik să fie pe teren la cel de-al doilea meci dintre Polonia şi România, din preliminariile CM 2018, programat pe 10 iunie.
Etichete: serie a , video , polonia , napoli , arkadiusz milik
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...