Video SPAL - Napoli 2-3. Liderul din Serie A a câştigat cu emoţii şi îşi continuă startul perfect de sezon
23.09.2017, 21:43Liderul Napoli a obţinut a şasea victorie în tot atâtea etape în Serie A TIM, dar a trebuit să aştepte până aproape de final pentru a lua toate cele 3 puncte pe terenul nou-promovatei SPAL, pe care a învins-o cu 3-2.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Gazdele au deschis scorul în minutul 13, datorită unei execuţii superbe a lui Schiatarella, aflat la prima reuşită din carieră în Serie A. Reacţia napoletanilor a venit aproape instantaneu: Insigne a restabilit egalitatea, la doar câteva zeci de secunde de la reluarea jocului.
Oaspeţii au trecut în avantaj cu 20 de minute înainte de final, graţie celei de-a patra reuşite stagionale a lui Callejon, după o centrare ideală a lui Ghoulam.
A fost rândul toscanilor să răspundă imediat. După doar 6 minute, Viviani a restabilit egalitatea, printr-o execuţie impecabilă din lovitură liberă.
Până la urmă, echipa lui Maurizio Sarri a obţinut victoria. În minutul 83, Ghoulam a luat o acţiune pe cont propriu şi a finalizat cu un şut plasat de la marginea careului.
După rezultatul de sâmbătă, Napoli, la care Vlad Chiricheş, în continuare accidentat, nu a fost în lot, are o serie impresionantă de 11 victorii la rând în campionat, record în istoria clubului. De cealaltă parte, SPAL, care a suferit a patra înfrângere consecutivă, rămâne cu un singur succes în acest sezon.
ECHIPELE
SPAL: Gomis - Salamon, Vicari, Felipe (Vaisanen 66) - Lazzari, Schiattarella, Viviani, Mora (Rizzo 81), Costa - Antenucci, Borriello (Paloschi 86)
Antrenor: L. Semplici
Napoli: Reina - Hysaj, Maksimovic, Koulibaly, Ghoulam - Zielinski (Milik 70), Diawara, Hamsik (Allan 61) - Callejon, Mertens (Rog 76), Insigne
Antrenor: M. Sarri
Etichete: serie a , video , napoli , spal , spal-napoli
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...