A picat varianta Fiorentina! În loc de Bourceanu, toscanii s-au înțeles cu Man. United pentru un "închizător"
14.01.2014, 11:45Deși a fost curtat de cei de la Fiorentina, căpitanul stelist Alexandru Bourceanu (28 de ani) are șanse minime să mai ajungă la trupa "viola" în următoarele 6 luni, după ce directorii lui Vincenzo Montella au perfectat un transfer de la Manchester United.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Conform spuselor lui Fabrizio Romano, un reputat jurnalist italian, Fiorentina a obținut împrumutul pe șase luni al brazilianului Anderson de Oliveira (25 de ani), care a așteptat o bună perioadă de timp pentru a pleca de la Manchester United. Adus în 2007 de la FC Porto, pentru 17 milioane de lire sterline, "închizătorul" nu s-a impus în Anglia, unde a jucat 104 de meciuri de campionat în mai bine de șapte ani.
Fiorentina a reușit astfel să-și asigure postul-problemă, iar cele două cluburi au negociat și pentru viitoarea sumă de transfer, care ar urma să fie plătită în vară, în cazul în care Fiorentina dorește transferul definitiv: 6,5 milioane de euro. Brazilianul va efectua vizita medicală în cursul acestei săptămâni, informează aceeași sursă.
Discuțiile pentru Bourceanu au fost demarate cu ocazia vizitei Fiorentinei în România, cu prilejul meciului din grupele UEFA Europa League, de la Cluj, contra Pandurilor. Steaua și Fiorentina nu au ajuns însă la un numitor comun, astfel că mijlocașul a rămas în țară. Bourceanu ar fi devenit al patrulea fotbalist român care ar fi îmbrăcat tricoul Fiorentinei, după Marius Lăcătuș, Adrian Mutu și Bogdan Lobonț.
Etichete: fiorentina , bourceanu steaua , bourceanu fiorentina , anderson fiorentina
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...