Video AS Roma - Napoli 1-0. Gazdele s-au apropiat de locul doi şi au trimis titlul la Torino
25.04.2016, 15:04Juventus a câştigat al 5-lea titlu consecutiv, după ce Roma a învins-o pe Napoli cu 1-0. Pe Olimpico, gazdele puteau deschide scorul chiar în primul minut. Salah a trimis peste poartă din marginea careului.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Napoli a marcat, dar Callejon era în offside. Revenit după cele 3 etape de suspendare, Higuain nu l-a putut învinge pe Szczesny şi la pauză s-a intrat fără goluri.
Roma a fost periculoasă la acţiunea lui Maicon, după care Napoli a pus stăpânire pe joc. Szczesny a avut două intervenţii foarte bune în faze consecutive. Mai întâi l-a blocat din nou pe Higuain, după care a respins mingea lui Jorginho, care a vrut să marcheze direct din corner.
Rudiger a avut intervenţia meciului cu 7 minute înainte de final, când l-a deposedat în ultimul moment pe Hamsik, aflat la meciul 400 în tricoul lui Napoli.
Intrarea lui Totti, cu 10 minute înainte de final, a readus-o pe Roma în ofensivă. Salah n-a putut gestiona pasa excelentă a lui Totti, care a iniţiat şi faza golului din minutul 89. Nainggolan a marcat al cincilea gol al sezonului, cu un şut din marginea careului, şi Roma vine la două puncte în spatele lui Napoli, cu 3 etape înainte de finalul sezonului.
Min. 90+3: S-a terminat meciul. Roma se impune cu 1-0 şi se apropie la două puncte de Napoli, ocupanta locului 2.
Min. 89: GOOOOOOL ROMA!!!! GOOOOOL NAINGGOLAN!!!!! Belgianul a finalizat o fază superbă de atac a gazdelor, cu un şut de la marginea careului.
Min. 83: Hamsik nu reuşeşte să înscrie, chiar dacă portarul gazdelor era ieşit din cadrul porţii, după un duel cu Higuain.
Min. 73: Higuain e şi el la un pas de gol, după o greşeală a apărării romanilor, dar e doar corner pentru Napoli.
Min. 65: Mertens nu prinde cadrul porţii cu un şut la colţul lung, după o fază construită de Higuain.
Min. 46: A început repriza a doua
Min. 45: Final de repriză pe Olimpico. După 45 de minute cele două formații sunt la egalitate, 0-0.
Min 29: OCAZIE IMPORTANTĂ PENTRU NAPOLI! Higuain scapă în poziție centrală, față în față cu portarul Romei, după ce reușește preluarea intre doi fundași ai Romei, dar nu reușește să-l învingă pe goalkeeperul polonez al formației antrenate de Luciano Spalletti.
Min 24: GOL ANULAT LUI NAPOLI!Mertens l-a angajat excelent pe Callejon în careul gazdelor, iar atacantul iberic l-a învins cu un șut la colțul scurt pe Szczesny. Reușita a fost anulată însă pentru un ofsaid la fostul jucător al Realului.
Min 1: A început partida de pe Olimpico. Gazdele au avut o oportunitate bună de a marca încă din primul minut. Șutul lui Salah de la marginea careului a ocolit însă de puțin vinclul porții lui Reina.
ECHIPELE DE START:
Roma (4-3-3): : Szczesny - Florenzi, Manolas, Rudiger, Digne - Pjanic, Nainggolan, Keita - Salah, Perotti, El Shaarawy
Antrenor: Luciano Spaletti
Napoli (4-3-3): Reina - Hysaj, Albiol, Koulibaly, Ghoulam - Allan, Jorginho, Hamsik - Callejon, Higuain, Mertens
Antrenor: Maurizio Sarri
Etichete: serie a , chiriches , as roma , video roma napoli
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...