Criză de nervi fără precedent a lui Mircea Lucescu. ”Sunteți proști!”
18.05.2017, 13:23Zenit a câștigat miercuri meciul din penultima etapă a campionatului Rusiei, 1-0 cu Krasnodar, dar are șanse infime de a mai prinde locul al doilea, cel care asigură prezența în Champions League.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Mircea Lucescu, antrenorul rușilor, care astfel va termina pe locul al 3-lea un sezon în ultimii 20 de ani, a fost un carv de nervi la conferința de presă. Tehnicianul român și-a vărsat năduful atât pe președintele Federației Ruse de Fotbal, Vitali Mutko, cât și pe jurnaliștii locali.
”Nu pot să nu observ că după meciul cu Spartak am început să avem mari probleme, știți ce fel. Am impresia că declarațiile peședintelui (n.r. - Vitali Mutko) nu au fost corecte, trebuia să-și păstreze poziția neutră. A dat semnalul împotriva noastră, cu toate deciziile de arbitraj defavorabile ce au urmat”, a ”tunat” Lucescu.
Vizibil iritat, ”Il Luce” a luat ”foc” în momentul în care un ziarist l-a pus să comenteze prestația lui Kokorin.
”Nu voi comenta niciodată evoluția jucătorilor”, a replicat Lucescu, după care s-a ridicat brusc de la prezidiu și a plecat. Nu înainte, însă, de ”a le arunca” ziariștilor, printre buze, vorbe dure: ”Sunteți proști!”.
Reacția lui Lucescu nu a trecut neobservată. Semion Andreev, șeful comisiei de etică din cadrul federației a reacționat destul de prompt.
”Reacția lui Lucescu e inadmisibilă. Un antrenor trebuie să știe cum să se comporte. Așteptăm reacția din partea președintelui”, a spus rusul.
Etichete: mircea lucescu , mircea lucescu zenit , lucescu zenit krasnodar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...