Video Chelsea, în criză. Echipa lui Conte a pierdut categoric derby-ul cu Arsenal
24.09.2016, 22:21Arsenal a câştigat fără drept de apel dreby-ul londonez cu Chelsea, scor 3-0, toate golurile fiind marcate în prima repriză a partidei disputate pe Emirates Stadium.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Este prima victorie a "tunarilor" în Premier League în faţa rivalilor de pe Stamford Bridge după aproape cinci ani. Precedentul succes a fost obţinut în deplasare, în octombrie 2011, scor 5-3.
Totodată, echipa lui Arsene Wenger nu reuşise să înscrie în campionat contra lui Chelsea în precedentele şase întâlniri, o serie negativă care s-a încheiat sâmbătă seară, cu două goluri în mai puţin de un sfert de oră.
Alexis Sanchez a profitat de o mare eroare a lui Cahill şi a deschis scorul în minutul 11, pentru ca trei minute mai târziu, Walcott să dubleze avantajul gazdelor, la capătul unei acţiuni colective de toată frumuseţea.
Lovitura de graţie pentru Chelsea a venit cu cinci minute înainte de pauză, când Mesut Ozil a marcat pentru 3-0, după un contraatac superb, la care a mai participat şi Alexis Sanchez.
Astfel, pentru prima oară din mai 2012, de la un meci cu Liverpool, oaspeţii au fost conduşi cu 3-0 la pauză, în Premier League.
Partea a doua nu a adus alte goluri, iar echipa lui Antonio Conte a suferit a doua înfrângere consecutivă în campionat, unde nu a mai câştigat de trei etape, după ce luase toate punctele în primele trei runde.
De cealaltă parte, Arsenal confirmă momentul bun şi a reuşit a patra victorie la rând, urcând pe locul 3 în clasamentul din Anglia.
VIDEO: Golurile meciului Arsenal - Chelsea 3-0
Lider în Premier League rămâne Manchester City. Echipa antrenată de Pep Guardiola are punctaj maxim şi după etapa a şasea, în urma victoriei cu 3-1 obţinută pe terenul lui Swansea.
Aguero a reuşit o dublă, unul dintre goluri venind din penalty, iar Sterling a completat lista marcatorilor pentru "cetăţeni", în timp ce Llorente a reuşit să egaleze la unu pentru oaspeţi.
VIDEO: Golurile meciului Swansea - Man. City 1-3
Scorul zilei a fost realizat de Liverpool, care a trecut cu 5-1 pe teren propriu de Hull, într-un meci în care Milner a reuşit să înscrie de două ori de la 11 metri, în timp ce Tottenham e în continuare pe locul 2, graţie succesului cu 2-1 cu Middlesbrough, în deplasare.
Rezultate Premier League, etapa a 6-a
Man. United - Leicester 4-1 - DETALII&VIDEO
Bournemouth - Everton 1-0 - VIDEO
Liverpool - Hull 5-1 - VIDEO
Middlesbrough - Tottenham 1-2 - VIDEO
Stoke - West Bromwich 1-1 - VIDEO
Sunderland - Crystal Palace 2-3 - VIDEO
Swansea - Man. City 1-3
Arsenal - Chelsea 3-0
Duminică
West Ham - Southampton
Luni
Burnley - Watford
Etichete: chelsea , liverpool , manchester city , premier league , video , arsenal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...