Cu Zlatan rezervă, Mourinho și-a luat revanșa în fața lui Chelsea și a relansat campionatul
16.04.2017, 20:18Deși Zlatan Ibrahimovic a început meciul pe bancă, Manchester United a învins-o pe Chelsea cu 2-0, iar Jose Mourinho a reușit să obțină, la a treia încercare, prima victorie în fața ”albaștrilor” ca manager al ”diavolilor”.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
United a început meciul în forță și, după o eroare a lui Matic în jumătatea adversă, Ander Herrera l-a lansat perfect pe Marcus Rashford, iar tânărul atacant englez l-a învins pe Begovic, titular în poarta lui Chelsea, în absența lui Courtois.
După assist-ul de la primul gol, Ander Herrera a majorat avantajul echipei sale în al patrulea minut la reprizei secunde, cu un șut din interiorul careului, deviat de Zouma.
În minutul 83, pe teren a intrat și Zlatan Ibrahimovic, în locul lui Rashford. În prelungirile meciului, suedezul a primit un cartonaș galben, după ce a jucat mingea cu mâna.
Absența sa din primul 11 a fost explicată de către Jose Mourinho chiar înainte de meci: ”E obosit, foarte obosit și încercăm să-l protejăm”, a spus portughezul, care lăsase însă de înțeles că ar putea să-l introducă pe acesta în partea a doua a jocului.
Nu doar United a avut absențe de marcă în partida de pe Old Trafford, din etapa a 33-a din Premier League. Chelsea nu s-a putut baza pe portarul titular Thibaut Courtois, care s-a accidentat la gleznă în timp ce filma o reclamă pentru NBA.
De notat ar fi faptul că, primele două șuturi expediate pe cadrul porții, în acest meci, au adus și cele două goluri. În plus, Chelsea nu a reușit nici măcar o pasă în careul advers.
După succesul contra lui Chelsea, Mourinho se poate lăuda că a obținut cel puțin un succes în fața fiecărei echipe pe care a înfruntat-o în Premier League.
În urma celei de-a treia confruntare dintre Manchester United și Chelsea din acest sezon (după acel 4-0 pentru echipa lui Conte din turul campionatului și după partida câștigată de londonezi cu 1-0 în FA Cup), ”albaștrii” au rămas cu doar patru puncte avans în fața lui Tottenham (victorioasă, sâmbătă, 4-0 în fața lui Bournemouth), cu șase meciuri rămase de disputat pentru ambele formații.
De partea cealaltă, United rămâne la patru puncte în urma lui Manchester City și la șase în urma lui Liverpool, după ce ambele ei rivale și-au câștigat meciurile din acest weekend. ”Cetățenii” au câștigat, sâmbătă, cu 3-0 la Southampton, în timp ce ”cormoranii” s-au impus cu 1-0 pe terenul lui West Bromwich Albion, duminică, chiar înainte de United - Chelsea.
Clasamentul din Premier League, după meciurile din acest weekend:
Luni urmează să se dispute, din această rundă, meciul dintre Middlesbrough și Arsenal.
Etichete: chelsea , jose mourinho , zlatan ibrahimovic , ander herrera , marcus rashford
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...