VIDEO Zlatan Ibrahimovic, schimbat după numai 15 minute în meciul cu Bastia
16.08.2014, 19:10Zlatan Ibrahimovic a avut parte de un duel nefericit cu El-Hadji Ba, în urma căruia s-a ales cu o durere la șoldul stâng. ”Ibra” n-a mai putut continua partida.
Campioana Franței, Paris Saint-Germaine, și-a propus o victorie liniștită contra celor de la Bastia, după ce în meciul de debut din noul sezon a remizat în fața celor de la Reims, scor 2-2 (DETALII AICI și VIDEO). A fost 2-0 la final, dar Blanc are motive să fie trist.
O fază banală, petrecută la mijlocul terenului, i-a dat planurile peste cap lui Laurent Blanc, antrenorul parizienilor. Era doar minutul 7, atunci când Ibrahimovic a încercat să-l dribleze pe Ba, dar mijlocașul defensiv de origine senegaleză se pare că l-a atins, astfel că starul suedez al celor de la PSG s-a oprit brusc, s-a lăsat pe vine în timp ce a pus mâna pe șoldul stâng.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
După ce a primit îngrijiri medicale pe teren, ”Ibra” a ieșit pe propriile picioare la marginea gazonului, acolo unde cei din staff-ul medical au continuat să se ocupe de problema atacantului.
Ibrahimovic a reintrat pe teren, dar grimasa vizibilă de pe chipul suedezului era grăitoare în privința stării sale de sănătate. Și, întra-adevăr, starul parizienilor n-a rezistat pe teren decât trei minute, fiind schimbat de Lavezzi în minutul 15. Scorul era același ca la început, 0-0.
Pentru Lavezzi, un alt atacant important al celor de la PSG, acesta este primul meci al sezonului. Argentinianul n-a jucat în prima rundă, în schimb a fost prezent pe teren la amicalul cu Napoli de luni.
În lipsa lui Ibrahimovic, bandorala de căpitan a ajuns la Thiago Motta.
Etichete: zlatan ibrahimovic , ibrahimovic , ibrahimovic accidentare , ibrahimovic accidentare psg bastia , psg bastia video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...