VIDEO “Scărița“ i-a jucat lui Mutu feste. Golul n-a contat. Ajaccio - Valenciennes 1-1
19.01.2013, 11:17Internaționalul român Adrian Mutu n-a reușit să-și scoată echipa de club, Ajaccio, din pasa proastă prin care trece în ultima vreme.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Corsicanii au remizat, pe propriul teren, în fața celor de la Valenciennes, scor 1-1, echipă care a evoluat cu un om mai puțin din minutul 64, atunci când Angoua a fost eliminat pentru un fault asupra lui Mutu ca ultim apărător.
“Briliantul“ a avut o prestație amestecată, din păcate. Atacantul a marcat al cincilea gol al său în Ligue 1 (minutul 30), în urma unei faze în care Andre a plecat din poziție neregulamentară. Mutu nu era însă în ofsaid în momentul în care a împins balonul în plasă.
La faza imediat următoare, Mutu putea rezolva ecuația întâlnirii, dar n-a avut șansă la șutul expediat spre poarta lui Penneteau. Românul, care a făcut risipă de energie, a căutat totuși să marcheze golul al doilea, ala cum s-a petrecut la faza din minutul 64 când, scăpat pe contraatac pe stânga, a fost deposedat pe la spate de Angoua, acesta fiind trimis imediat la cabine.
Și totuși, Mutu putea face 2-0 până la urmă, dar propria indolență i-a jucat feste. În minutul 67, Ajaccio a beneficiat de o lovitură de la 11 metri. Mutu a luat mingea în brațe și a executat cu efect, în dreapta lui Penneteau. Golul n-a fost validat, deoarece arbitrul a considerat că execuția n-a fost regulamentară din cauza mai multor fotbaliști care au intrat în careu. Astfel că lovitura s-a repetat. De data aceasta, Mutu a ales “scărița“, numai că până și Penneteau a aflat de această metodă și cu o mână a respins mingea.
Și cum în fotbal ocaziile se răzbună, la numai două minute, Nguetta, cel mai activ și cel mai bun om al meciului, a reușit să restabilească egalitatea. Cu tot efortul corsicanilor, tabela nu s-a mai modificat până la final, motiv pentru Mutu de a-și cere scuze fanilor. Scuze care nu țin de cald unei echipe care se află în zona retrogradării.
ECHIPELE DE START
Ajaccio: Ochoa – Lippini, Maire, Poulard, Bouhours - Pierazzi, Lasne - Andre, Cavalli, Sammaritano - Mutu
Rezerve: Sissoko - Begeorgi, Saad, Tiberi, B. Deville, Zahibo, Delort
Antrenor: Albert Emon
Valenciennes: Penneteau – Nery, Mirin, Angoua, Bong - Remi Gomis, Sankare, Nguette, Aboubakar - Dossevi, Le Tallec
Rezerve: Leca - Lala, Rose, Ducourtioux, Saez, Marco Da Silva, Melikson
Antrenor: Daniel Sanchez
FINAL
Min. 90+2 - Ultima schimbare la Valenciennes. A ieșit Le Tallec, a intrat DA SILVA
Min. 84 - oi Delort pentru proteste
Min. 82 - A doua schimbare la Valenciennes. A ieșit Ducourtioux, a intrat DOSSEVI
Min. 81 - Ultima schimbare la Ajacio. A ieșit Cavalli, a intrat DELORT
Min. 80 - Mutu încearcă, prin toate mijloacele, să repare gafa de la penalty. De data aceasta a tras pe colțul scurt, dar mingea s-a dus în plasa laterală
# Partida se joacă pe o ploaie torențială
Min. 74 - A doua schimbare la Ajaccio. A ieșit Sammaritano, a intrat TIBERI
Min. 71 - Mare ocazie de gol Ajaccio. Andre a centrat pentru Mutu, dar oaspeții au respins
Min. 70 - GOOL VALENCIENNES: 1-1, Nguetta a intrat în careu și a tras la colțul lung
Min. 69 - Prima schimbare la Valenciennes. A ieșit Aboubakar, a intrat ROSE
Min. 67 - Mutu a tras, a doua oară, cu o scăriță, dar A RATAT.
Min. 67 - MUTU a marcat, dar penalty-ul s-a repetat!
Min. 66 - Bong l-a faultat pe Andre și penalty pentru Ajaccio. BATE MUTU
Min. 65 - Mutu a tras foarte bine, din lovitură liberă, dar mingea a fost scoasă de sub transversală de portarul oaspeților.
Min. 64 - oi Angoua pentru un fault de la spate asupra lui Mutu. Valenciennes rămâne în 10!
Min. 59 - ULUITOARE OCAZIE VALENCIENNES. Aceeași actori principali. Nguetta a reluat cu capul din cădere, dar Ochoa a respins miraculos
Min. 58 - oi Lipini
Min. 57 - oi Nguette pentru un fault dur asupra lui Pierazzi
Min. 55 - oi Mirin
Min. 55 - Lovitură liberă pentru Ajaccio. Cavalii a centrat pentru Saad, dar faza a rămas fără rezultat
Min. 52 - Cavalli a intrat în careu și a fost făcut sandviș de doi fundași de-al celor de la Valenciennes, dar arbitruil n-a dictat nimic
A început repriza a doua
PAUZĂ
Min. 45+1 - Mutu a expediat un șut din lovitură liberă, lateral stânga, de la 20 de metri, dar mingea s-a dus direct în brațele portarului.
Min. 44 - Sammaritano putea face 2-0, dar șutul său, lateral stânga, a trecut pe lângă bara din stânga lui Penneteau
Min. 43 - Ochoa face minuni în poarta lui Ajaccio. De data aceasta a respins șutul pe colțul scurt expediat de Le Tallec
Min. 40 - Mare ocazie de gol a celor de la Valenciennes, dar Ochoa s-a înălțat și a respins peste totți jucătorii care-i invadaseră careul
Min. 32 - MARE RATARE MUTU. “Briliantul“ a scăpat singur pe stânga a intrat în careu, a făcut un dribling scurt *rețeta casei), după care a căutat colțul lung, dar mingea a trecut puțin pe lângă bară.
Min. 30 - GOOOL AJACCIO: 1-0, MUTU, pe fază, a marcat cu o reluare simplă din doi metri
Min. 28 - oi Bong, pentru un fault dur de la spate
Min. 27 - Altă fază încinsă a primei repriză și tot în careul lui Ajaccio. Același Nguetta, cel mai bun om de pe teren în acest moment, a intrat în careu a încercat să-l dribleze pe Ochoa, apoi a căzut în careu și a cerut penalty, dar arbitrul n-a dictat nimic.
Min. 23 - Prima schimbare la Ajaccio. A ieșit Maire-accidentat, a intrat FELIPE SAAD
Min. 21 - Nguette, cel mai bun om al oaspeților de până acum, a intrat în careu, a fost încadrat de doi fundași de la Ajaccio, după care a căzut în careu și a cerut penalty.
Min. 20 - Sammaritano a scos un corner pentru Ajaccio. Mutu a executat scurt i-a pasat aceluiași Sammaritano, dar mingea a ieșit iar în corner. Mutu a executat din nou lovitura de colț, de data aceasta direct pe cadrul porții, dar fundașii celor de la Valenciennes au respins.
Min. 16 - Altă acțiune de atac a celor de la Valenciennes. Același Nguette a șutat pe colțul scurt, dar Ochoa a fost pe fază
Min. 11 - Excelent debut de meci pentru Sankare, care a fost preferat în locul lui Ducourtioux. Sankare preferă pase scurte, dar face bine și faza de recuperare.
Min. 10 - Mutu, din alunecare, n-a ajuns la o minge centrată de pe stânga, de la Andre, dar românul se afla într-o poziție de ofsaid nesemnalizată
Min. 7 - Replica celor de la Valenciennes n-a întârziat. Nguette l-a pus la încercare pe Ochoa, dar portarul lui Ajaccio a respins.
Min. 5 - Bună ocazie de a marca pentru Ajaccio. Sammaritano, bine deschis în atac de o pasă genială a lui Mutu, a scăpat singur cu Penneteau, dar mingea s-a dus pe lângă
Min. 2 - Cei de la Valenciennes au avut o lovitură liberă, lateral dreapta, dar fundașii lui Ajaccio au respins
A început partida
Etichete: mutu , adi mutu , live video ajaccio valenciennes , video ajaccio valenciennes , preview ajaccio valenciennes , ligue 1 digi sport video ajaccio valenciennes , adi mutu ajaccio
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...